De fapt, spune Calimente, există un adevărat „amalgam” de conducere a țării, însă, cel care guvernează țara este Fondul Monetar Internațional, ordinele acestuia fiind îndeplinite promt de către componentele respectivului „amalgam”, inclusiv de către președintele Traian Băsescu. Acesta – în opinia deputatului liberal- „ trăiește pe o altă planetă, crezând că și România este tot acolo, cu el, izolată total”. Din păcate, la ordinele sale- respectiv, ale FMI- în România s-au aplicat măsuri mult mai dure decât cele preconizate de către Uniunea Europeană, fără să se țină cont de faptul că în nicio altă țară nu s-a ajuns la periclitarea supraviețuirii cetățenilor. Dealtfel, liberalul este convins că FMI impune țărilor sărace măsuri draconice doar pentru a mai relaxa situația „încurcată” din alte țări.
Pe scurt, țările sărace sunt puse, acum, să achite cheltuielile făcute de către cele bogate. Cele afirmate mai spus, spune Calimente, sunt ilustrate cum nu se poate mai clar de modul în care a fost întocmit bugetul pe anul viitor, unul „nerealist, de constrângeri și înghețări de venituri, care nu creează locuri de muncă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!