ARAD. În opinia coordonatorului portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, actualul guvern USL trebuie să îşi asume răspunderea pentru ratarea ţintei aderării la Schengen, în condiţiile în care, la Consiliul JAI din decembrie a.c., România ar fi trebuit să primească confirmarea aderării cel puţin parţiale începând cu 2014. Claudia Boghicevici pune acest eşec răsunător al politicii externe româneşti pe seama inabilităţii USL de a promova succesul ţării noastre în ceea ce priveşte gradul de pregătire tehnică pentru aderare, dar şi pe seama imaginii politice dezastruoase pe care acest guvern USL o are în statele Uniunii Europene.
„În iunie 2011 atât Consiliul JAI, cât şi Parlamentul European, au concluzionat asupra finalizării cu succes a pregătirilor tehnice pentru aderarea României la Schengen. În toamna aceluiaşi an s-a discutat, la nivelul Consiliului European, despre posibilitatea aderării în trepte a României la Schengen, ca urmare a unor probleme care trebuiau remediate pe parcurs în ceea ce priveşte dosarul MCV. După instalarea guvernării USL în mai 2012 toată această abordare optimistă faţă de România s-a năruit, iar factorul declanşator a fost cu siguranţă tentativa USL de a-l suspenda prin metode nedemocratice pe preşedintele Traian Băsescu. După acest abuz catalogat ca atare în toate statele Uniunii Europene, România a înregistrat eşec după eşec în evaluările Comisiei Europene legate de condiţionalităţile din MCV. Mai mult, impotenţa guvernului USL în a promova interesele României a lăsat liberă calea pentru impunerea informală de către state ca Franţa a unor noi condiţii pentru aderare, şi mă refer la dosarul integrării romilor în societate. Concluzia este una singură: blocarea accesului României în Schengen este o pedeapsă pentru abuzurile USL asupra statului de drept din vara anului trecut. În acest moment, frăţia socialistă pune România la colţ din raţiuni populiste. Socialiştii francezi au găsit în România guvernată de USL ţapul ispăşitor perfect pentru a capitaliza alegerile locale de anul viitor, iar socialiştii lui Ponta tac mâlc pentru a nu-şi supăra Fratele mai Mare din familia socialistă europeană. Blocarea pe termen nedefinit a aceesului în Schengen ilustrează perfect proasta imagine a USL şi a premierului Ponta în Europa. România continuă să fie oaia neagră a Uniunii Europene după excesele anti-democratice ale USL din vara anului trecut. Românii trebuie să ştie că guvernele PDL au reuşit să încheie cu succes toate pregătirile tehnice pentru aderarea la Schengen, în timp ce guvernele USL au reuşit doar să îngroape politic această aderare prin politica sa anti-europeană. Este timpul ca guvernarea USL să plătească pentru politica sa anti-naţională şi, din fericire, alegerile pentru Parlamentul European din mai anul viitor le vor oferi românilor şansa să îi pedepsească pe socialişti pentru compromiterea intereselor României în Uniunea Europeană”, a declarat Claudia Boghicevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!