Primul demers jurnalistic în presa din Peninsulă a fost întreprins de profesorul arădean Antoniu Martin în 2018, atunci când accentul a fost pus pe semnificația Centenarului Marii Uniri. „m considerat oportun să contribui la familiarizarea publicului italian cu aspectele fundamentale din istoria contemporană a României și a românilor. Având în vedere dimensiunea comunității românești de acolo, cunoașterea de către italieni a unor momente relevante din istoria românilor poate reprezenta o premisă pentru un dialog intercultural autentic”, spune Antoniu Martin. Cu acea ocazie au fost publicate articole de promovare culturală, cu tematică istorică, în peste 15 publicații online și offline.
Demersul arădeanului a continuat, iar în prezent scrie articole în publicații italiene relevante pentru domeniul politicii externe și relațiilor internaționale, precum „Giornale Diplomatico”, „Notizie Geopolitiche”, „Notiziario Estero”, „Espartibus”, „Roma Giornale Sera”, „TV 7 Avellino”, „Quotidiano Sociale”, „Sicilia Uno News” etc. „Articolele scrise au vizat în special prezentarea situației României în contextul generat de războiul din Ucraina, izbucnit în primăvara anului 2022. Am insistat mai ales asupra solidarității remarcabile, apreciate la nivel internațional, manifestate de români față de refugiații ucraineni, rolului tot mai important al României în regiunea Mării Negre, atât din punct de vedere strategic și militar, cât și din perspectiva noilor coridoare energetice și de transport a cerealelor ucrainene”, adaugă Antoniu Martin.
Printre temele abordate de profesorul arădean în presa italiană se regăsesc rolul României în NATO, modul în care țara noastră se raportează la domeniul energiei în actualul climat grevat de o puternică criză energetică, sau progresul înregistrat de România în ultimii ani în domenii precum protejarea frontierelor de stat sau justiție. „Am considerat oportun să scriu și despre maniera în care țara noastră a reușit să devină, potrivit standardelor europene, model de bune practici în ceea ce privește problematica minorităților naționale”, menționează profesorul.
Acesta consideră că astfel de demersuri sunt extrem de necesare pentru promovarea internațională a țării, fiind important ca dincolo de demersurile diplomatice, să existe și posibilitatea pentru cetățenii statelor europene să cunoască într-o manieră optimă, facilă, aspecte relevante despre ce înseamnă România din punct de vedere cultural, politic, economic sau social. „Publicarea unor articole în ziare de largă circulație are tocmai această menire. Am constatat, în aproape un an de când public sistematic în presa italiană, un feedback foarte bun din partea unor medii economice și culturale din Peninsulă. Acest lucru spune ceva despre impactul inițiativelor mele și mă motivează să continui”, mărturisește profesorul arădean.
Născut la Arad, Antoniu Martin este doctor în Istorie, fiind absolvent al Universității „Babeș-Bolyiai” din Cluj Napoca și al Universității de Vest din Timișoara. A publicat mai multe cărți la edituri din România, mare parte a acestora fiind legate de istoria masoneriei arădene și românești. Începând cu anul universitar 2016-2017, Antoniu Martin predă ca profesor asociat la Academia Militară „Alexandru Cel Bun” din Chișinău, Republica Moldova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!