Datorită numărului mare de spectatori, Centrul Municipal de Cultura în colaborare cu CitiZenit, a decis creşterea numărului de proiecţii prin aducerea unor filme europene, dar şi româneşti, prin organizarea unor noi festivaluri şi desigur prin menţinerea celor deja devenite aproape tradiţie, toate acestea cu sprijin financiar din partea Primăriei Municipiului Arad.
“Soldaţi. Poveste din Ferentari” în regia Ivanei Mladenovic a fost cea dintâi proiecţie a sezonului, o ecranizarea a romanului autobiografic a lui Adrian Schiop, scenarist şi chiar protagonist al filmului. Lungmetrajul de debut al tinerei regizoare a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a fost nominalizat pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film San Sebastian, bucurându-se de nenumărate aprecieri în presa de specialitate.
Pe scurt, este povestea lui Adi (Adrian Şchiop) care se muta în Ferentari cu speranta că va găsi material de documentare pentru doctoratul său pe tema manelelor. Dupa blocurile gri il cunoaşte pe Alberto Vasile (Vasile Pavel – Digudai), un ţigan burtos, simpatic, cu 14 ani de puşcărie la activ, care îi devine ghid prin mizerabilul cartier şi îl introduce imediat în lumea maneliştilor şi a lăutarilor. Dar până acolo, între ei se înfiripă o relaţie neconvenţională presărată cu pupici, certuri, tandreţuri şi dulcegării, ca orice altă relatie. Numai că aceasta a adus pe marele ecran imagini nemaivăzute până acum de spectatorul român, ce-i sunt usor incomode şi i-a determinat pe mulţi să iasă din sala de cinema. Totuşi, filmul nu pare că vrea să şocheze, în afară de câteva scene de nuditate, sexul sau sărutul este doar sugerat, iar întreaga poveste e împachetată cu dialoguri adesea hazlii.
Până la urmă, “Soldaţi. Poveste din Ferentari” poate fi apăsător ca imagine sau uneori greu de înghiţit, dar ar trebui bifat în primul rând pentru că este probabil cel mai curajos film din cinematografia română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!