În calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, deputatul arădean Lucian Riviş Tipei a participat la un seminar pe probleme privind incluziunea socială a rromilor, organizată de către vicepremierul Marko Bela. Alături de reprezentanţi ai unor ONG-uri, Ministerului Administraţiei şi Internelor, institute de specialitate şi alte organisme de studiere a problematicii romilor, au participat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu şi preşedintele Traian Băsescu.
„ După prezentarea unor soluţii de incluziune a romilor, elaborate de către institutele de specialitate, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, foarte deschis opinia, aceea că etnia romilor nu trebuie să constituie un sac fără fund în care trebuie băgaţi non stop bani, pentru a le rezolva problemele. Actul de incluziune trebuie să înceapă prin şcolarizarea copiilor de romi, prin conştientizarea de către părinţii acestora a faptului că trebuie să meargă la şcoală, să înveţe că doar şcoala poate să le asigure drumul spre un viitor. Un rol important, aş adăuga eu, îl poate juca biserica, în parteneriat cu statul. Realizarea acestui parteneriat se dovedeşte, şi din acest punct de vedere, o necesitate stringentă. Dacă îi insufli unui copil ideile despre moralitate, înclinarea spre studiu şi instruire vine de la sine”, a declarat Tipei.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!