Cătălin E. voia să iasă din România la volanul unui Audi. La controlul de frontieră i s-a solicitat să arate permisul auto. Bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Italia.
Poliţiştii de frontieră au descoperit în urma cercetărilor că documentul este fals, iar în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră la Punctul de Contact Oradea s-a constatat că bărbatul nici măcar nu este posesorul unui permis de conducere eliberat de autorităţile din Italia sau România. Cătălin E. a declarat că a plătit 500 de euro în schimbul actului fals. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 40 de persoane care conduceau un autovehicul fără a poseda permis de conducere sau avându-l suspendat.
Pe primul loc în topul celor care au fost depistaţi la Punctul de Terecerea a Frontierei cu permise de conducere false sau falsificate se află românii (25 de persoane), urmaţi de cetăţenii bulgari, majoritatea persoanelor fiind descoperite pe sensul de ieşire din România.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!