Vor fi patru zile de părtășie din Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune pentru vindecare, eliberare și mântuire. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc joi, 5 iulie, la ora 19, după care, în zilele următoare se desfăşoară un bogat program de rugăciune, manifestări religioase și muzică creștină.
Vorbitori vor fi pastor Ioan Caba, pastor Samuel Caba, pastor Florin Dan, pastor Abel Kungu din Anglia, pastor Dorin Eșanu, pastor Bogdan Ionescu, etc. Vor sluji în închinare Dinescu, Toflea, R.T., Mesagerii Harului, etc. „Îi așteptăm cu mare drag la aceste întâlniri pe toți cei care doresc să primească răspuns la răgăciunile lor, indiferent de confesiune”, a declarat Samuel Caba, unul dintre organizatorii evenimentului. Alte detalii despre manifestare puteți găsi pe site-ul www.rugulaprins.org.
În urmă cu un an, prima ediție din județul Arad a marii întâlniri interconfesionale creștine de rugăciune „Rugul aprins” s-a desfășurat la Archiș-Bârzești și a fost un real succes. Aproximativ 2000 de credincioși, aparținând tuturor confesiunilor creștine, au participat la acest eveniment desfășurat în premieră pe meleaguri arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!