Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au declarat, vineri, că numărul de cazuri de rujeolă care au necesitat internare a scăzut în ultima săptămână, dar cu toate acestea aproape toate paturile sunt ocupate la Secția Infecțioase Copii. Astfel, secția are 20 de paturi, iar 19 erau ocupate vineri de copii cu vârste de până la zece ani, în timp ce alți trei, care au depășit această vârstă, au fost transferați la Infecțioase Adulți.
”Cu acordul Direcției de Sănătate Publică, copiii de peste zece ani sunt tratați împreună cu adulții. În plus, pentru a exista suficiente locuri la Infecțioase Copii, s-a decis suplimentarea cu cinci paturi, astfel că pe perioada epidemiei de rujeolă vor fi 25”, a declarat directorul medical al SCJU, Ciprian Pripac.
Peste capacitate
Decizia a se suplimenta numărul de paturi a fost luată în urmă cu două săptămâni, când au fost internați 25 de copii sub zece ani, peste capacitatea inițială a secției. Alți șapte copii de peste zece ani fuseseră transferați la Infecțioase Adulți, din cauza lipsei spațiului.
De la începutul anului, în județul Arad au fost înregistrate 132 de îmbolnăviri de rujeolă, iar un băiețel de opt luni și o fetiță de nouă luni au murit din cauza complicațiilor.
Crește rata vaccinării
Șeful DSP Arad, Constantin Cătană, a declarat că în ultimele săptămâni, după mediatizarea acestor cazuri, rata de vaccinare aproape s-a dublat. Astfel, în luna august fuseseră vaccinați 669 de copii, iar în septembrie, 1.106. ”Noi luăm partea bună a acestei mediatizări, pentru că mulți părinți au înțeles importanța vaccinării și și-au dus copiii la medic”, a spus Cătană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!