„Pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat cu ocazia Sfintelor Sărbători a Rusaliilor, în circulaţia trenurilor se vor efectua următoarele modificări: vor fi anulate, pe relaţia Arad-Curtici, trenurile 2207, 2210, 2215 şi 2202, pe relaţia Arad-Radna, trenurile 2378 şi 2371, iar pe relaţia Timişoara Nord-Arad, trenurile 2613, 2602, 2614 şi 2601”, anunţă reprezentanţii CFR. Totodată, în data de 4 iunie, toate agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.
Rusaliile anuleaza trenuri
Reactualizat la:
ARAD. Sucursala de transport feroviar de călători Timişoara anunţă că sărbătoarea Rusaliilor aduce după ea anularea unor trenuri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!