Filarmonica de Stat Arad continuă să fie măcinată de conflictul dintre sindicalişti. Conflictul a fost declanşat în perioada estivală de preşedintele sindicatului SAIFA, Mihai Dogaru prin acuzele aduse directorului instituţiei, Rodica Tălmaciu şi a unei părţi din membrii sindicatului, şi pare că va continua încă multă vreme. Cei 90 de sindicaliştii s-au scindat, o parte au rămas, cel puţin teoretic , alături de preşedinte, iar alţii au trecut, 38 la număr, pe baza de semnătură alături de fostul vicepreşedinte Caimacan Dan şi de Balint Mircea, membru SAIFA, unul din liderii grupării scindate.
S-au solidarizat cu ei alţi 21 de angajaţi ai instituţiei de cultură, care nu au fost sindicalişti. Aceştia se dezic de toate acuzaţiile şi acţiunile domnului Dogaru şi îi solicită acestuia demisia din funcţie. Dialogul între părţi are loc doar prin intermediul presei, orice încercare de a rezolva lucrurile în plan intern a eşuat, deşi relaţiile dintre protagoniştii au fost marcate de lungi şi frumoase prietenii. Acum, şedinţele de sindicat sunt programate în funcţie de perioada de repetiţii, pentru a nu bulversa actul de cultură. Fiecare parte susţine că are dreptate. Preşedintele încă în exerciţiu, Dogaru consideră că are de partea sa pe cei mai mulţi membrii de sindicat, lucru care va fi verificat la prima şedinţă programată la începutul lunii următoare, iar dl. Caimacan şi Balint sunt convinşi că lucrurile se vor limpezi foarte repede, comisia de audit ce a verificat toate acuzele aduse, considerându-le nefondate.
Ce se va întâmpla, vom afla pe măsură ce lucrurile se vor derula, printre concerte şi gale de operă vom coborî, din nou, în cotidianul sortit orgoliilor şi răzbunărilor şi vă vom ţine la curent cu dezvăluirile sau eşecurile celor implicaţi.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!