A prezentat acest eveniment managerul Complexului Muzeal Arad, prof. univ. dr. Sorin Bulboacă, iar despre specificul meșteșugului românesc de împletit nuiele au vorbit atât meșterul Constantin Perva, cât și și echipa de etnografi formată din dr. Sorin Sabău și dr. Gabriel Hălmăgean. Publicul a fost format majoritar din elevi de liceu, mai precis, elevii clasei a XI-a a Colegiului Naţional “Moise Nicoară” care au venit însoțiți de prof. Diana Şimonca-Opriţa. Se pare că ei formează singura clasă din județ ce studiază ca materie opțională, timp de 1 an, “Cultura și civilizația tradițională românească”, iar acest eveniment le-a dat șansa să vadă folclorul în acțiune prin demonstrația de împletit nuiele.
Expoziția și atelierele sunt deschise publicului și grupurilor școlare până vineri, 6 martie, program: 09.00-17.00.
Vă invităm să vă alăturați celor peste 200 de elevi din Arad (CN Moise Nicoară, Colegiul de Arte Sabin Drăgoi, CN Vasile Goldiş, Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan, Colegiul Vasile Goldiş) şi să vă înscrieţi pe ultimele locuri disponibile la atelierul interactiv despre tradițiile populare din județul Arad!
Tel. 0721 218 569 – Adelina Stoenescu, muzeograf/pedagog muzeal.
Taxă intrare:
4 lei – adulţi
2 lei – pensionari/studenţi
1 lei – elevi/preşcolari
Trimite articolul
XNa bravo ! felicitari ! Extindeti atelierele de ocupatii traditionale , poate unii dintre elevi vor vrea sa le practice, sa nu se uite si piarda partea aceasta a traditiilor populare. Poate centrul Cultural preia odata Casa de cultura si dezvolta acolo asa ceva. Decat elevi la baruri si cluburi, la sali de antrenament cu golanii, mai bine la astfel de ateliere. la Muzeu, Casa de Cultura si biblioteca.