În perioada 4-6 noiembrie Aradul devine capitala medicinei, cel mai aşteptat eveniment medical din partea de vest a României, târgul AR-MEDICA, deschizându-şi ieri porţile.
„Ar-Medica – târgul internaţional de medicină, aparatură medicală, aparatură de laborator, farmacie, stomatologie, ortopedie şi servicii conexe, marchează XVII ediţii, reunind pe suprafaţa celor două pavilioane expoziţionale peste 130 de firme reprezentând producători, importatori şi distribuitori din ţară şi străinătate”, a spus Simona Văcaru, manager de proiect.
În cadrul târgului arădenii pot vedea o gamă variată de produse şi servicii medicale de ultimă generaţie printre care: aparatură, instrumentar, materiale pentru cabinete medicale; tehnică dentară; electrocardiografe, aparate EKG, EEG, EMG, audiometrie, Dopplere fetale, pulsoximetre, sonografie Doppler, spirometrie; echipamente pentru anestezie, respiratoare, incubatoare, defibrilare
cauterizoare, lasere, ochelari, microscoape, echipamente şi instrumental chirurgical; instrumentar pentru dializă, stetoscoape, tensiometre, termometre, seringi, etc.
Program de conferinţe
Simultan cu desfăşurarea expoziţiei vor fi organizate conferinţe tematice în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania, în vederea obţinerii de ore de educaţie medicala continuă şi ore de educaţie profesională continuă, necesare continuării activităţii. Astfel, în urma participării la conferinţe, stomatologii obţin 40 de credite EMC, farmaciştii 24 de credite EPC, medici specialisti 22 EMC iar asistenţii medicali şi moaşele obţin 16 credite EMC.
Nici vizitatorii nu au fost uitaţi, pentru ei organizatorii pregătind numeroase premii şi surprize.
Program şi tarif
Vineri, 5 noiembrie: 10 – 18
Sâmbătă, 6 noiembrie: 10 – 18
Bilet de intrare: 2 ron
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!