Elevii s-au întors la cursuri din cele trei săptămâni de vacanță de iarnă. Aceștia nu vor sta în bănci foarte mult, însă, pentru că peste trei săptămâni vor primi o altă săptămână de vacanță. Este vorba despre vacanța dintre semestrul 1 și semestrul 2. Aceasta va fi între 2 și 10 februarie, urmând ca până pe 20 aprilie elevii să nu mai aibă liber. Vacanța de primăvară se va desfășura între 20 aprilie și 5 mai, urmând ca pe 15 iunie să primească vacanța de vară. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie pe 31 mai, iar pentru clasele de a VIII-a, pe 7 iunie.
În cele trei săptămâni rămase din primul semestru, profesorii le vor încheia mediile semestriale elevilor, asta pentru că teoretic tezele au fost susținute deja. Conform calendarului anului școlar 2018-2019, „tezele trebuie fixate cu cel puțin trei săptămâni înainte de terminarea semestrului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!