La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad anunţă că tânărul şofer a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Judeţean Arad pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au testat dacă a consumat băuturi alcoolice, dar rezultatul etilotestului a fost 0.
“În cauză se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului”, au mai anunţat reprezentanţii IPJ.
Trimite articolul
XRespect pentru părinții lui pe care-i cunosc foarte bine, dar băiatul în cauză,venea diinspre Arad, nu mergea spre Mănăștur, a depășit pe linia continuă de la urcarea dinspre Șagu spre Vinga o coloană de 4 mașini, eu fiind al doilea după un TIR, în condițiile
în care șoseaua era udă ( burnița) , a mai depășit o mașină argintie, cred că era tot din Vinga, apoi, cu viteză a intrat înspre centru, a derapat și s-a oprit în nuc. De la depășirea hazardată până când a intrat în pom nu a trecut mai mult de un minut, deci clar mergea foarte tare . Sper să scape cu bine și să conștientizeze că ăsta a fost doar un semn…
-
bai,fasole intelegem ca masina a2-a era inmatriculata in Vinga sau numai crezi?cum zici tu..daa,viteza,adrenalina si primul stalp(fie el si copac nesimtit).saru-mana viteza luminii,k
caci cu 50 km la ora nu se poate merge prin vinga-city.k asa vrea muschii unor inconstienti. -
Test de drog făcut
-
Pe mine m-a depășit inainte să intre în pom, avea viteză 100% peste 120km/h . Eu am scos din mașină.
Foarte bine! Mai putini din astia pe drumuri…. mai multa siguranta pt noi … ! Parinti lui!? Ei sunt vinovatii! Si …. morali! Gata cu ipocrizia! Baiat bun…. asa si ala care pe drum spre vacanta si-a omorar sotia si copilul! Unde se grabea!? Decola vacanta!? Asta-i proasta crestere si lipsa de caracter! Sa traiti mai bine…. de acuma!
Alt copac rautacios… Au si ei supararile lor dupa seceta asta, de ia iesit asa brusc in fata….