Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe strada Ovidiu, și, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se de mai multe ori, oprindu-se ulterior într-un stâlp. În autoturism se afla o singură persoană. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat alcoolemie 0”. Ţinând cont că nu au fost înregistrate alte victime, singurul rănit fiind şoferul care a cauzat incidentul, poliţiştii nu au deschis vreun dosar penal, ci l-au amendat pe conducătorul auto cu 580 de lei. „Conducătorul avea asupra sa toate documente legale privind restricțiile de circulație”, au mai precizat cei de la IPJ. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere. „Pentru că din autoturism se înregistrau scurgeri din combustibil, a fost trimisă si o autospecială de stingere. Persoana rănită a fost preluată de o ambulanță”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Trimite articolul
XCe noroc ca a prins un stalp si nu un copac ca atunci, pentru unii, copacul ar fi fost vinovat
-
Charlie nu ești tu in măsură să judeci nu râde ca se poate întâmpla oricariua
-
“pe fondul vitezei, a pierdut controlul“ ba sunt in masura si nu rad pentru ca nu e de ras. Si nu se intampla oricaruia dar multi cauta vina in alta parte numai la ei nu.
-
Charlie cine ești tu ceva priministru e ușor să comentați am pl
-
La mintea si modul tau de gandire nu-mi ramane altceva decat sa-ti urez mult noroc ca sa nu patesti la fel (sau mai rau)
-
Ionelas, ai o musca pe căciulă de asta îl aperi pe vitezoman? Să înțeleg că Tot așa faci și tu, dai blană până ajunge pedala jos.
-
-
-
Nu judecați, nu judecați, ce sunteți așa răi…
Numai că un vitezoman de ăsta într-o zi omoară alti concetățeni, prostia omului nu se calmează.
Așa că trebuie luata atitudine imediat și judecat făptașul.
Da trebuie judecat ptr a preveni apariția altor victime. Că destui tâmpiți circulă cu viteza mult peste cea legală -
Poate tie ti se poate intampla pe fondul vitezei.
Este bine ca iti cunosti valoarea.
-
-
Mai bine prindea un cap de pod rezistent și selecția naturală ne scăpa de un posibil criminal din viitor.
În zilele de azi și dacă te ferești, tot riști să te lovească un retardat de ăsta.
amenda 580 lei? pai Aradon stie ca vinovatul a primit amenda inaintea lui? hahaha. Saracul baiat nu a primit nicio amenda inca, ce naiba, Sursa sigura.
ceacalau, bine ca o daramat tat
cauciucuriile mai sunt bune, cu cat le vinde oare?
oprindu-se ulterior într-un stâlp? din poze se vdde ca a trecut de el, oprindu-se pe linia de tramvai.
Ghiolban cu Merțan. Crede că vechitura aia de mașină premium îl protejează de prostie. Ce-și face omul cu mâna lui, asta are.
Traficul este redus dar gherțoiul tot dă viteză, sa grăbit, unde?
La spital… Ptr 5 minute in plus stă câteva zile pe tușă. Poate așa mai are timp să mediteze la faptele lui…
Om prost!! Feriti-va!
Se aud intr-una pe strazi motoare turate pana urla. De masini, de motociclete. Doar cei care trebuie sa ii opreasa pe inconstienti si sa-i intrebe de sanatate au dop de ceara in urechi. Din nou politia e invizibila pe strazile orasului. Rezultatele se vad: scandaluri in cartiere, vagabonzii si-au reluat peregrinarile pe strazi si la tomberoane, la fel cersetorii pe la centrele comerciale si piete, ca si traficantii de tigari din piata si din Vlaicu. Politisti care sa-si faca datoria pe strazile orasului nu se vad