După ce comisarii Gărzii Financiare Arad
(GFA) au închis benzinăria TINU din
Sâmbăteni din cauza unor abateri grave de la
lege, inclusiv lipsa autorizaţiei de
funcţionare, staţia de alimentare cu
carburanţi a fost redeschisă zilele acestea.
Se pare că judecătorii
arădeni nu au găsit de
cuviinţă să o lase în continuare
închisă, chiar dacă administratorii
societăţii nu aveau niciun act în
regulă. Mai mult, reprezentanţii firmei ar
putea fi găsiţi vinovaţi inclusiv de
vătămare corporală gravă, după
ce un locuitor din Sâmbăteni a luat foc
în momentul în care a aprins focul în
sobă. Deşi motorina pură doar arde,
combustibilul turnat de acel cetăţean pe foc
a explodat atât de puternic încât
omul a fost cuprins de flăcări şi a fost
transportat de urgenţă la Spitalul
Judeţean.
Porţită legislativă
„În urma neregulilor majore descoperite cu
ocazia unui control la acea
benzinărie, am hotărât
să o închidem. Principalul motiv a fost
lipsa autorizaţiei de funcţionare, dar au mai
existat şi alte abateri de la lege.
Judecătorii arădeni nu au fost de acord cu
hotărârea noastră şi au dispus
redeschiderea imediată a benzinăriei.
Ţinând cont că este o
hotărâre judecătorească, a fost
pusă în practică, aşa că
benzinăria este acum funcţională”,
a declarat Marius Băltăreţu, director
adjunct al GFA. Staţia de alimentare cu pricina a
trecut prin nenumărate scandaluri şi a fost
închisă de foarte multe ori, dar, de fiecare
dată, administratorii au găsit câte o
portiţă legislativă prin care au
reintrat în funcţiune, una dintre ele fiind
trecerea întregii societăţi pe numele
unor oameni ai străzii.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!