Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a scos la licitaţie tronsonul de autostradă Nădlac-Arad, parte a coridorului IV Paneuropean. Investiţia preconizată de către oficialii CNADNR se ridică la aproape un miliard de lei, respectiv 230 de milioane de euro. Potrivit caietului de sarcini, cei aproape 40 de kilometri de autostradă vor avea ca termen de execuţie 54 de luni. Dar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, pare să ţină cu dinţii de declaraţiile date în legătură cu anul 2013, moment la care, din spusele ei, se va circula pe autostradă de la Nădlac şi până la Constanţa.
„Estimăm că autostrada Nădlac-Arad va fi finalizată mult mai repede decât prevede contractul, respectiv în 2013”, a declarat Boagiu. În susţinerea acestei afirmaţii ministrul a spus că lucrarea va fi împărţită pe două loturi, urmând să se încerce construcţia simultană a acestora. Societăţile interesate de această lucrare pot depune oferte până în data de 14 februarie 2011. Ofertele vor fi analizate de către reprezentanţii CNADNR, câştigătorul urmând să fie anunţat la sfârşitul lunii cu pricina. „Sperăm ca până în luna martie să fie deja semnat contractul”, a ţinut să precizeze Anca Boagiu.
Coridorul IV Paneuropean pare a fi principala prioritate a Ministerului Transportului pentru perioada următoare. Pe lângă tronsonul Nădlac-Arad, vor mai fi scoase la licitaţie şi alte segmente de autostradă de aici: Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orăştie-Sibiu şi Deva-Orăştie.
În ceea ce priveşte costurile investiţiei, specialiştii spun că suma este una exorbitantă. Potrivit analiştilor, un kilometru de autostradă pe segmentul Nădlac-Arad va costa până la 7,3 milioane de euro, dublu faţă de un kilometru de autostradă realizat între Bucureşti şi Cernavodă. Şi asta cu toate că relieful este unul accesibil pentru constructori, fiind o zonă de câmpie. Aceştia mai spun că pe tronsonul Nădlac-Arad se va putea înainta în ritm de melc, cu cel mult 740 de metri de autostradă realizaţi în fiecare lună.
Autostrada Nădlac-Arad va fi realizată, în cea mai mare parte, din fonduri primite de la Uniunea Europeană (UE). Din cei aproape un miliard de lei, cât costă lucrarea, aproximativ 85 la sută vor fi plătiţi de UE, restul de 15 la sută fiind susţinuţi din bugetul propriu al CNADNR.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!