Copilul s-a spânzurat, iar trupul său neînsuflețit a fost descoperit de către sora sa geamănă. Se pare că băiatul ar fi scris câteva rânduri într-un bilet de adio. Polițiștii nu au suspiciuni cu privire la decesul copilului. „Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei. S-a întocmit dosar penal în rem pentru ucidere din culpă, așa cum prevede procedura”, a declarat agentul șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
În comunitatea din Șiria, familia din care făcea parte băiatul era cunoscută ca fiind una liniștită, fără să fi creat vreodată probleme.
S-a spânzurat, la 13 ani, în podul casei
S-a spânzurat, la 13 ani, în podul casei
Un băiat de 13 ani, din Șiria, a fost găsit fără suflare, sâmbătă, 26 mai, în podul casei. Copilul și-a pus capăt zilelor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
2
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!