ARAD. Întruniţi, luni, în prima şedinţă extraordinară din acest mandat, aleşii locali municipali au votat constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal pentru mandatul 2020-2024.
5 în loc de 4
Deşi în proiectul de hotărâre iniţial era prevăzută constituirea a patru comisii, după modelul din mandatul precedent, în cele din urmă la vot au intrat cinci. Primarul Călin Bibarţ a explicat: „A fost o propunere a USR să fie cinci comisii, colegii de la PSD, PMP, UDMR şi PNL au fost de acord şi atunci s-a depus un amendament faţă de proiectul iniţial.” Amendamentul a fost aprobat în unanimitate, la fel cum au fost aprobate şi propunerile făcute de fiecare partid. Cu următoarele precizări făcute, de asemenea, de edilul în funcţie: „Având în vedere rezultatul alegerilor şi transformarea numărului de mandate în număr de consilieri în Consiliu, fiecare partid are un număr de reprezentanţi: PNL, având 9 consilieri, ajunge la 10 reprezentanţi per total în comisii, USR – de la 7 la 8, PSD – 3 şi ceilalţi (UDMR şi PMP-n.r.) – câte 2. De aceea, când vedeţi că de la un partid sunt 2 sau 3, să înţelegeţi că e şi pe formulă şi s-a încercat să fie cât de cât de meserie oamenii.”
Componenţa
Comisia 1 Buget-finanţe, activităţi economice este formată din: Sergiu Bîlcea (PNL), Florin Mariş (PNL), Florin Stana (USR PLUS), Levente Bognar (UDMR) şi Dorina Vornicu (PMP).
Comisia 2 Urbanism, amenajarea teritoriului, patrimoniu are următoarea componenţă: Mihai Paşca (PNL), Lazăr Faur (PNL), Dorian Florin Curcanu (USR PLUS), Daniela Arieta Sabău (USR PLUS) şi Ioan Cătălin Costea (USR PLUS).
Din Comisia 3 Servicii Publice şi protecţia mediului fac parte următorii consilieri: Liliala Wass (PNL), Decebal Ciprian Fordon (PNL), Sergiu Vlad (USR PLUS), Siegfried Emeric Mayer (USR PLUS) şi Cosmin Buruc (PSD).
Comisia 4 Sănătate, Familie, muncă şi protecţie socială este formată din: Andrei Korodi (PNL), Lazăr Faur (PNL), Antoanela Naaji (PNL), Ioan Cătălin Costea (USR PLUS) şi Ilie Cheşa (PSD).
Comisia 5 Educaţie, cultură, culte, copii, tineret, sport şi turism are următoarea componenţă: Florin Ilioni (PNL), Codrin Vlad (USR PLUS), Csilla Aur (PSD), Cristian Galea (PMP) şi Alexandru Meszar (UDMR).
S-a stabilit că preşedinţii comisiilor, secretarii şi locţiitorii acestora vor fi aleşi la proxima întâlnire a aleşilor locali municipali.
Indemnizaţii
Indemnizaţia prevăzută de lege pentru participarea consilierilor locali la şedinţele comisiilor de specialitate se acordă doar pentru o singură comisie, indiferent de numărul de comisii la care participă consilierul local. Participarea la şedinţele comisiilor de către consilierii care au şi calitatea de viceprimari nu se indemnizează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!