Un plus de 25% la salariu pentru următorii cinci ani au câştigat 147 de angajaţi din sistemul de învăţământ după ce Consiliul de Administraţie al IŞJ a aprobat listele câştigătorilor. Competiţia de dosare a celor 276 de aplicanţi la gradaţie a fost, cel puţin pe unele materii destul de dură. Lupta pentru puncte s-a dus la nivelul fiecărei discipline dar, pentru a intra în competiţie trebuie să fi acumulat cel puţin 40 de puncte, conform unei decizii a CA al IŞJ. Conform metodologiei de acordare, care pare a fi destul de complicată, au dreptul la gradaţie un procent de 16% de angajaţi pe o disciplină, dar aici intră şi cei care au obţinut în anii anteriori. Linia s-a tras iar categoriile cu cei mai mulţi câştigători au fost învăţătorii şi educatorii. La majoritatea disciplinelor au fost acordate până la 5 gradaţii dar au fost şi situaţii în care nici unul dintre aplicanţi nu a prins gradaţia deşi aveau peste 40 puncte acumulate.În cealaltă extremă sunt inspectorii şcolari care au luat, toţicei trei, gradaţia. La directoriişcolilor, linia s-a tras după primii 12, trei dintre ei rămânând în afară.
Contestaţii cu noroc sau ghinion
Un singur contestar a obţinut în urma reevaluări dosarului un puctaj mai mic decât cel iniţial. Trei au primit acelaşi punctaj dar au fost şi cinci cazuri în care punctajul a fost mărit. Cel mai mult a acordat unui dosar pentru disciplină engleză care a luat un plus de 7 puncte şi care s-au dovedit a fi foarte utile, căci candidata a urcat câteva locuri şi a prins, e drept, pe ultimul loc, gradaţia.
La vedere
Rezultatele finale sunt afişate atât pe site-ul IŞJ Arad cât şi la avizierul inspectoratului şcolar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!