Potrivit unor surse citate de www.zf.ro, grupul german Metro a vândut cele patru hipermarketuri Real pe care le mai deţinea în România către un grup internaţional de profesionişti în retail, reprezentat de executivii Dusan Wilms şi Gerardo Monzillo. Vânzarea a inclus atât magazinele efective, cât şi terenurile pe care sunt acestea ridicate.
Pe lângă hipermarketul Real din Arad, grupul german Metro mai deţinea magazine Real în Constanţa, Suceava şi Oradea. Asta, după ce a vândut celelalte 20 de hipermarketuri către francezii de la Auchan. Potrivit www.zf.ro, această mutare a făcut parte dintr-o tranzacţie internaţională care a implicat operaţiunile din mai multe ţări. Oficialii grupului german Metro au afirmat anterior că vor să vândă cele patru magazine pe care le mai au în România, însă nu aveau presiunea timpului. Ei aşteptau ocazia potrivită pentru vânzare. Tranzacţia cu Auchan s-a semnat acum circa patru ani. Cele patru magazine rămase, ce măsoară fiecare circa 7.500 mp, au avut anul trecut vânzări de circa 50 mil. euro.
Cine sunt cumpărătorii?
Conform www.zf.ro, Dusan Wilms este un executiv român cu vastă experienţă în comerţul local, el conducând de-a lungul timpului şi operaţiunile Metro Cash & Carry şi Real, pe parcursul mai multor mandate. Gerardo Monzillo este, la rândul său, un executiv cu vastă experienţă în comerţ, chiar şi pe piaţă locală. Compania Terazone este entitatea juridică prin care au fost preluate operaţiunile locale ale Real.
Citiți principiile noastre de moderare aici!