Consilierii locali arădeni au fost chemați miercuri, 7 august, în ședință extraordinară pentru a vota, pe lângă alte câteva subiecte, și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Alianța Vestului. Asociația s-a constituit cu votul consilierilor liberali, în timp ce consilierii PSD și PRO România s-au abținut.
Proiectul presupune constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Alianța Vestului, urmând ca Aradul să fie reprezentat de primarul Călin Bibarț, în asocierea cu Oradea, Timișoara și Cluj. De precizat ar fi și faptul că Bibarț poate delega această calitate de reprezentant în adunarea generală „unui viceprimar, precum şi oricăror alte persoane din aparatul de specialitate al primarului sau din cadrul unei instituții publice de interes local”, după cum se arată în proiectul adoptat în CLM.
În ceea ce privește contribuția financiară s-a stabilit ca aceasta să fie de 20 mii lei pentru Arad. De asemenea, s-a stabilit o cotizație anuală de „0,5 euro pentru fiecare locuitor cu domiciliul în Municipiul Arad, destinată acoperirii cheltuielilor de funcționare a aparatului tehnic-operațional al Asociației”.
Consilierii PSD, prin vocea liderului de grup consilier Beniamin Vărcuș, s-au abținut de la vot. „Municipiul Arad face deja parte din mai multe alianțe și rezultatele întârzie să apară. Credem că este o nouă metodă de sifonare a banilor publici și nu ni s-a explicat exact care va fi rolul Aradului în această Alianță. Din câte știm prin Alianța Vestului nu se vor putea atrage fonduri europene și astfel nu vedem care ar fi scopul acestei noi Asociații de Dezvoltare pe care să o votăm”, a explicat Vărcuș.
Pe de altă parte, consilierul PRO România, Marin Lupaș, a punctat: „Pentru a putea propune proiecte europene viabile prin această ADI Alianța Vestului e nevoie ca oamenii care vor fi angajați aici să fie competenți. De asemenea, cred că este necesar ca la final de an să avem un raport de activitate și să putem controla fondurile care le virăm acestei Asociații”.
În replică, primarul Călin Bibarț a subliniat: „Cel puțin de 3 ani ne tot comparăm cu Oradea, Cluj și Timișoara. Acum avem ocazia să facem proiecte alături de ei, să ne implicăm. Cât despre participarea financiară a Aradului, aceasta este stabilită în funcție de numărul de locuitori, iar președinția Alianței este una rotativă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!