Povestea este una cam încurcată, cu doi tineri care… se iubesc şi părinţii fetei care nu sunt de acord cu această poveste de dragoste. Potrivit informaţiilor noastre, o tânără a născut un bebeluş în spital. Tatăl copilului, un bărbat de 23 de ani din comuna Craiva, a venit la unitatea medicală să îşi vadă copilul şi concubina. Pentru că trebuie precizat că cei doi tineri nu sunt căsătoriţi, dar au o relaţie. Fericirea proaspătului tătic a fost, însă, umbrită de prezenţa în spital a unui alt bărbat, tatăl tinerei care a născut. Se pare că acesta nu este de acord cu relaţia fiicei ei şi cu faptul că tânăra a dat naştere unui copil. Aşa că, imediat ce l-a văzut pe „ginere”, bărbatul de 44 de ani a început scandalul. Tânărul nu s-a lăsat nici el mai prejos, motiv pentru care cei doi au început să se îmbrâncească şi să se lovească pe holurile spitalului. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de jandarmi pentru aplanarea conflictului. Şi, dacă tot s-au deplasat până acolo ca să îi calmeze pe cei doi, jandarmii i-au amendat şi cu câte 1.000 de lei pe fiecare pentru provocare şi participare efectivă la scandal.
Una peste alta, un moment fericit, respectiv naşterea unui copil, a fost umbrit de un „circ” gratuit. Cric pentru care, ce-i drept, cei doi bătăuşi trebuie acum să îşi bage mâinile în buzunar ca să îşi plătească amenzile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!