Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul care este format din aleşii judeţelor din vestul ţării şi care face parte din Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, s-a întrunit în şedinţă la Deva. La această întâlnire au participat şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc, aceştia fiind reprezentanţii judeţului nostru în CDR Vest. Printre discuţiile purtate în această şedinţă s-a numărat şi gradul de absorbţie a fondurilor europene în regiunea Vest.
Din nefericire pentru noi, veştile nu sunt tocmai bune. Şi problema nu este rata mică de absorbţie, ci rata mult prea ridicată. Regiunea din care Aradul face parte a depăşit deja sumele alocate pentru POR 2014-2020. Din păcate, pentru noi asta înseamnă că o serie de proiecte ar putea rămâne nefinanţate. „Până în prezent, la nivelul regiunii au fost depuse peste 1.000 de proiecte (1.007 proiecte la data de 26 august 2019), cu o valoare totală de 1.724,79 milioane euro, din care 1.427,20 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile. Au fost contractate până acum și se află în implementare sau au fost finalizate 500 de proiecte, în valoare totală de 798,25 milioane euro, din care 656,22 milioane euro finanțare nerambursabilă. Asta înseamnă că, în acest moment, a fost depășită cu contracte alocarea financiară de 642,51 milioane euro destinată Regiunii Vest, gestionată de ADR Vest”, spun cei de la ADR Vest. Aşadar, deja am cheltuit cu aproape 14 milioane de euro mai mult decât „bucăţica” noastră. Fondurile folosite în plus au venit de la alte regiuni, care nu au reuşit să cheltuie banii europeni.
Proiecte în pericol
După cum am anunţat deja într-un alt material, autorităţile din Arad au întocmit o serie de proiecte foarte costisitoare, în speranţa că acestea vor fi realizate din fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014-2020. Acestea au fost trecute în rezerve pentru că ADR Vest nu dispune de fondurile necesare şi, ţinând cont de ultimele informaţii, este greu de crezut că vor mai ajunge zeci de milioane de euro la Arad.
Aici putem enumera doar câteva dintre proiecte, cum ar fi achiziţia a zece tramvaie care ar urma să coste 18,8 milioane de euro, modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul (modernizarea liniilor de tramvai) pe strada Pădurii, între strada Abatorului şi strada Conduraşilor, în valoare de 22,5 milioane de euro sau legătura rutieră directă între UTA şi Aradul Nou, prin Alfa, cu realizarea unui pod peste Mureş, dublată de achiziţia de autobuze electrice, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, toate cele menţionate mai sus fiind proiecte ale Primăriei Arad. În plus, şi Consiliul Judeţean Arad are un proiect major în rezerve, respectiv închiderea inelului de centură a municipiului, lucrare evaluată la 38 de milioane de euro. Din păcate, şansele ca aceste proiecte să prindă finanţare europeană sunt tot mai mici, aproape nule.
Trimite articolul
XIncompetenti fac proiecte nefezabile pedelacii!