ARAD. Singura școală din Arad care a primit distincția „Școală Europeană” a fost, în acest an, Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad. Colegiul arădean face parte din cele 65 de unități de învățământ premiate în cadru oficial la București. Festivitatea a avut loc marți, 20 mai, la sediul Guvernului, în prezența primului ministru Victor Ponta, ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie precum și a reprezentanților Comisiei Europene la București.
Delegația arădeană a fost premiată cu o diplomă, o plachetă, precum şi un premiu de 5.000 lei pentru dotări în unitatea școlară. „Este un titlu care demonstrează că întreg colectivul școlii formează o echipă unitară care are aceeași viziune. Titlul l-am câștigat în urma derulării a numeroase proiecte internaționale sau naționale” a declarat la întoarcerea de la București, directorul unității, Eugen Bocăniciu.
Titlul de Școală Europeană se acordă pentru 3 ani, după care trebuie ca școlile să facă din nou aplicația. La finele anului trecut în Arad erau declarate 7 școli europene, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Arad, o parte din ele însă și-au pierdut titlul în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!