Primăvara a început mai sănătos pentru o parte dintre liceenii arădeni, care s-au putut bucura de câteva workshop-uri interactive „Ora de nutriție”.
Ce spun iniţiatorii „Orei de nutriţie” despre acţiunea lor? „Anul acesta am demarat o parte dintre activitățile proiectului mai devreme, tocmai pentru a putea fi alături de elevi pe parcursul săptămânii altfel. Astfel, ne-am propus și am reușit să realizăm, în zilele de 28 și 30 martie, o serie de 4 activități de promovare a unui mod de viață sănătos, la care au participat peste 100 de tineri de la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară, dar și câțiva reprezentanți ai presei arădene, ai municipalității și ai societății civile. Partener al acestor activități a fost Activ Club, care prin implicarea lui Caroline Daku, a fost un loc foarte prietenos și potrivit atât pentru dezbaterile teoretice referitoare la alimentația corectă și echilibrată, cât și pentru sfaturile oferite de către antrenorii profesioniști ai clubului, Florian Dobrin și Doru Pescaru”.
Ce mai spun iniţiatorii? Faptul că roadele primelor 2 ediții ale proiectului încep deja să fie observate, participanții implicându-se activ la dezbateri, putând un număr mare de întrebări și arătând un real interes pentru temele de disctuție propuse.
„Împreună cu Adelina Roșu, promotor al educației alimentare, am reușit să oferim încă o dată ceva nou tinerilor arădeni. Activitățile noastre au fost orientate către promovarea informațiilor referitoare la o alimentație corectă și echilibrată pe parcursul unei zile, la perioada din zi când sunt recomandate unele dintre alimente, la modul în care alimentația ne poate influența starea de spirit și bineînțeles partea sportivă de care s-au ocupat cei doi antrenori ai Activ Club”, a afirmat Paul Albu, președinte al asociației „Activ pentru Comunitate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!