S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 12, la ieșirea din oraș către Vladimirescu. Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad au transmis că:
„Din cercetări a reieșit că un arădean de 56 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Radnei, din direcția Arad spre Deva a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt arădean de 33 de ani, care staționa la semafor”.
Bărbatul de 33 de ani a fost transportat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, suferind răni ușoare în urma impactului. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
„Polițiștii Rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale”, precizează cei de la IPJ Arad.
Trimite articolul
Xunde se uita cel ce a tamponat masina din față ? la telefon sau unde? Bine ca nu a ucis pe cineva
În mod sigur că nu purta centură, în mod f. sigur că butona telefonul, și-n mod ultra-sigur că, avea și ceva la bord!