Care este starea drumurilor judeţene în momentul de faţă?
CRISTIAN DRĂGAN: În momentul de faţă, starea drumurilor nu este tocmai bună. Avem 1.273 de kilometri de drumuri judeţene care au fost construite în anii 70, 80, cu masă portantă de 16 tone. Ultimul recensământ care a fost făcut de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pe toate drumurile din judeţul Arad, comunale, judeţene şi naţionale, arată că traficul greu a crescut de peste 800 de ori în ultimii zece ani. Când vorbim despre tronsoanele de drum construite acum 40 de ani, cu masa portantă de 16 tone, trebuie să spunem că acum, cu încărcătură, camioanele cântăresc undeva peste 40 de tone. Plus că, pentru că suntem un judeţ în dezvoltare, vorbind aici despre autostrăzi şi calea ferată, resursa minerală este transportată din judeţul Arad, respectiv piatră, balastru şi pământ. Având în vedere că şi în Ungaria autostrada este construită cu piatră şi nisip din judeţul Arad, avem o imagine de ansamblu a circulaţiei traficului greu pe drumurile noastre judeţene. Nu este o scuză a noastră, nu ne ascundem după deget, dar am încercat să întreţinem aceste tronsoane de drumuri în limita posibilităţilor. În anul 2010 am avut la dispoziţie 10 milioane de lei pentru întreţinerea drumurilor, după care, în fiecare an, suma a scăzut. Anul acesta avem 5 milioane de lei pentru cei peste 1.200 de kilometri de drum. O comparaţie cu municipiul arată că în bugetul Aradului sunt alocaţi aproximativ 30 de milioane de lei pentru întreţinerea celor 450 de kilometri de străzi din interiorul municipiului. Asta în condiţiile în care pe străzile din Arad nu circulă autovehicule de mare tonaj. Noi, Consiliul Judeţean Arad, am pierdut ca şi buget aproximativ 5 milioane de euro anul acesta, bani care puteau merge în infrastructura rutieră sau în cea de sănătate. Întreţinerea drumurilor este afectată din cauza traficului greu şi din cauza lipsei banilor. Vreau să spun că, de când Nicolae Ioţcu a preluat conducerea Consiliului Judeţean Arad, au fost modernizaţi peste 300 de kilometri de drumuri. Mai avem cale lungă până vom avea infrastructura judeţeană pusă la punct. Dar 300 de kilometri de drum în cinci ani nu este de neglijat.
Când demarează campania de întreţinere şi reparaţii a şoselelor şi de ce aşa târziu?
DRĂGAN: Să începem cu începutul şi să explicăm de ce nici până astăzi nu am început reparaţiile drumurilor. În anul 2012 am semnat un contract de întreţinere multianuală pentru trei ani, respectiv 2012, 2013 şi 2014. La începutul acestui an am vrut să demarăm o negociere directă pentru începerea lucrărilor. Dar cei de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nu ne-au dat voie şi ne-au obligat să lansăm o licitaţie pentru încheierea unui contract. Urma oricum să organizăm şi această licitaţie, dar am vrut să demarăm lucrările de reparaţii cât am putut de repede, mai ales că şi vremea a fost bună şi am putut lucra. Dar cei de la ANRMAP nu ne-au permis. Avem acum licitaţia pentru întreţinerea drumurilor în faza de validare ANRMAP, urmând să fie publicată. Sper ca, în maxim 30 de zile, să avem licitaţia încheiată şi semnate contractele. A doua zi de la semnare vor începe şi reparaţiile. Sper ca, cel târziu, în luna aprilie să începem reparaţiile prin asfaltare.
Care sunt drumurile care vor fi modernizate în acest an?
DRĂGAN: Am pregătit deja o serie de drumuri pentru care am lansat deja licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Este vorba despre 14 sectoare de drum pe care vrem să le modernizăm. Cel mai important drum care va fi modernizat este Arad-Şiria-Seleuş, de aproximativ 35 de kilometri. Vor mai intra în modernizare, ca şi tronsoane mari, limită judeţ-Timiş-Secusigiu-km 17, limită Timiş-Secusigiu-pod Pecica, Lipova-Şiştarovăţ-Berzovia, Pâncota-Măderat-Târnova-Şilindia-Buteni, de aproximativ 26 de kilometri, Mişca-Apateu-Berechiu, de aproape 20 de kilometri. Totodată, vrem să demarăm lucrări şi pe Bârsa-Sebiş-Dezna-Moneasa-limită judeţ Bihor, Pilu-Grăniceri, Macea-Dorobanţi, rest de executat, Iratoş-Turnu, Turnu-Pecica. Vrem să modernizăm întreaga fâşie de şosele de pe graniţă, să continuăm proiectele demarate în anii anteriori. Iar, dacă vom reuşi finalizarea drumurilor pe care le-am propus pentru modernizare, vom închide drumurile de pe fâşia din nordul judeţului şi până în sudul judeţului.
De unde vin fondurile necesare pentru lucrările de modernizare a drumurilor?
DRĂGAN: Fondurile vin din bugetul local, dar şi de la Guvern, aici fiind vorba despre OG 28, pe baza căreia va fi modernizat drumul Arad-Felnac. Celelalte fonduri vor veni de la Uniunea Europeană. În perioada imediat următoare vom avea la dispoziţie aproximativ 35 de milioane de euro pe Programul Operaţional Regional şi între 12 şi 15 milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere. Vorbim despre aproximativ 50 de milioane de euro care vor putea fi investiţi în infrastructura rutieră a judeţului până în anul 2020. Dar trebuie să recunoaştem că aceste fonduri nu vor fi suficiente decât pentru modernizarea a peste 200 de kilometri de drum. Mai avem mult de lucru. Sperăm să putem atrage fonduri guvernamentale mult mai mari. Le solicit parlamentarilor de toate culorile politice să facă front comun pentru dezvoltarea judeţului. Pentru că dezvoltarea creează locuri de muncă şi bunăstarea cetăţeanului arădean. Trebuie să încheiem discuţiile politice, să facem front comun şi să atragem cât mai mulţi bani pentru judeţul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!