ARAD. „Energetic, viu, electrizant și alternativ, Particles Festival revine într-o altă formulă! Un festival cum n-a mai fost în Arad, încă o dată pe harta orașului, într-un spațiu nou și sub alte culori!”. Acesta este anunțul făcut de tinerii de la Citizenit, care îi invită pe arădeni să stea de astăzi, vineri, 8 octombrie, trei zile pe malul Mureșului și să ia parte la evenimentele gândite de ei aici, pe un teren readus la viață de artiștii invitați de asociație și de tinerii care s-au înscris la atelierele propuse de festival.
„Particles Festival este o parte din ceea ce face Asociația Citizenit în Arad – un festival local în care cele mai importante elemente sunt participarea și căutarea. Particles este un festival pentru arădeni, pentru comunitatea locală, alături de care s-au căutat în ultimii 6 ani soluții și resurse pentru a transforma orașul și a îmbunătăți experiența de locuire în Arad prin artă și cultură. Festivalul are loc anul acesta pe Malul Mureșului, în zona Podului Traian, lângă Agenția pentru Protecția Mediului”, este descrierea evenimentului pe pagina oficială a festivalului.
Totul începe astăzi, pe 8 octombrie, cu nimeni altul decât Cătălin Lăpușcă, care va pune muzică pentru arădeni în noua locație. După Cătălin, de la ora 21.00, pe scena amenajată lângă piciorul podului Traian, vin cei de la Psihodrom să încingă atmosfera. Sâmbătă, 9 𝘰𝘤𝘵𝘰𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦, muzica pornește în boxe și pe scena construită de artiștii invitați ai festivalului cu Desolate Moors, și continuă la ora 20.00 cu Grave for Sale iar de la ora 21.00 cu Jurjak, în timp ce duminică, 10 octombrie, notele încep să se facă auzite încă de la ora 17:00 cu Terra_H, ultimii care vor urca pe scenă fiind, la ora 18.00, Sounds of Om.
Playground lângă pod
Dar Particles#4 nu e doar despre muzică. E și despre multe altele. Secțiunea 𝙋𝙡𝙖𝙮𝙜𝙧𝙤𝙪𝙣𝙙, le propune arădenilor, sâmbătă, 9 𝘰𝘤𝘵𝘰𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦, de la ora 12.00, un „Atelier de muzicoterapie” cu Jean-Baptiste Manitou (durata o oră), tot de la ora 12:00 un„Atelier de creație din materiale reciclate” cu Otilia Sfetcu (4 ore), de la 14:00 „Patrimoniul natural, arhitectural, istoric: Memoria colectivă a unui oraș” (2 ore), discuții și prezentări cu Florin Mărginean, Raluca Rusu, Alex Ciobotă, Simona Pașca, Alexandru Nagy, Bogdan Boca, Maria Tămășan, iar ultimul dintre ateliere, cel Nefiresc -„Invisible Conversations” (2 ore), cu începere de la ora 16.00. Duminică, alte ateliere le iau locul: de la ora 12:00, „Atelierul de teatru” cu Timeea Pădurean și Andreea Cierra (o oră), de la ora 13.00, „New Stars” – performance al elevilor Secției de Actorie, de la Colegiul de Arte” (30 de minute), de la ora 14:00 „Obiecte găsite: muzeu de voci” – atelier cu Cristian Ioan (1 oră) iar de la ora 15:00, „Oglinda” – performance Lonetta Maier (o oră).
Expozițiile Particles#$
Nici artele vizuale nu fost omise din festival. Particles#4 le propune arădenilor – „Biodiversitatea” – expoziție foto Asociația Forona & Alpin Film Festival”, „Ciulini” – expoziție foto Kamigraph, „Grey Dawn” – Pnea, „The Unknown” – Daria Eutosia Hanțiu, „În liniștea dintre roți” – Arabella Krebs, dar și lucrările colective realizate în cadrul „Atelierelor de design mobilier urban și amenajare peisaj” coordonate de Ildiko Biro, Teo Cociuba, Maria Tămășan, Raluca Rusu, Alex Ciobotă, Constantin Perva, Diana Serghiuță.
Și câteva filme
Câteva filme își au și ele loc în festival: kinema ikon vine cu „Alt / Data [altădată]” – ecranizarea volumului kinema ikon 50 (7 min., 2021), Daria Nistor cu „La Belle Epoque” (20 min., 2015), Titus Muntean cu „Veghe” (10 min., 2015), Mihnea Rareș Hanțiu cu „No body” (11 min., 2020) și Caravana Cinemunte cu Alpin Film Festival 2021 (129 min, 2021).
Acces gratuit
E pandemie chiar și când e festival, așa că, deși accesul este gratuit la Particles#4, o serie de reguli vor trebuie respectate cu strictețe. Accesul în zona festivalului se va face în 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂𝗹𝗲𝗴𝗶𝘀𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝘀̦𝗶𝗺𝗮̆𝘀𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗲𝗽𝗶𝗱𝗲𝗺𝗶𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰𝗲𝗶̂𝗻 𝘃𝗶𝗴𝗼𝗮𝗿𝗲 aplicabile Aradului, care a trecut de incidența de 7 cazuri/1.000 de locuitori, așa că printre altele, accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală. În plus, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, în interiorul zonei delimitate a festivalului.
Laboratorul intraurban
Anul acesta, Particles are loc în cadrul proiectului „Laborator intraurban. Spații interculturale”.
Propunerea „Laborator intraurban. Spații interculturale” este un proiect Citizenit al cărui scop este punerea în valoarea a unui spațiu cultural prin intervenții interdisciplinare și implicarea comunității locale. Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Trimite articolul
Xse ”bucura” covidul…………
.nu a fost de ajuns ghiorlaiala de la conferinta de 5 mii de oameni de la PNL intr-o incapere inchisa , sau sutele de oameni adunati la festivitatea din Cluj . Dati-i inainte cu ghiorlaieli pe la festivitati politice culturale si sportive si mai scapam de covid la anul si la multi ani Da!
Cum de nu ati contractat pentru acest festival minunat, landartstii aradeni ca Oprea aka ‘m-am ratat’ sau Cirica aka ‘samanul pierdut’. Va faceau un petic de arta din crengi, butuci si buruieni. Succesul artistic era garantat. Oare ati contract alti ratati pentru taskuri de genu ?
pai da.. ca banii de la centrul cultural trebuie cheltuiti .. stim noi de ce 😉
Din păcate nu va fi nimeni, Aradul nu are public de astfel de festival, doar de mici bere și pariuri sportive. Urat oraș.
-
eh, hai ca nu suntem toti in aceeasi oala! mai avem si cativa tineri sau adulti mai ok. stai linistit in privinta asta, deoarece in fiecare oras din lumea asta sunt oameni de la A la Z.
Acum ca trebuie sa purtama masca peste tot si sunt sute de infectati, va arde de paranghelii ?!? Cata nesimtire !
astia de ziceti de covid sunteti ultimii dobitoci. mai cititi o data articolul si vedeti care sunt conditiile de participare