– Premieră la Secţia Penală a Tribunalului Arad. Instanţa a respins ieri cererea de trimitere a dosarului Fabricii de zahăr (dosar în care primarul Aradului este acuzat de fapte de corupţie) la Curtea Constituţională. Avocatul inculpatului Francisc Demeter, Catălin Dancu, a cerut instanţei suspendarea procesului şi analiza de către judecătorii Curţii Constituţionale a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de dânsul, legate cu toate de legea de organizare şi funcţionare a DNA. Judecătorul Tribunalului Arad a respins ieri, însă, cererea, considerând că cele invocate de avocat un au legătură cu cazul. Procesul primarului Ghoerghe Falcă a fost amânat, însă, pentru 20 ianuarie, în condiţiile în care ieri, la înfăţişare, nu s-au prezentat nici unul dintre avocaţii celor patru inculpaţi şi nici inculpaţii. În sala de judecată a fost prezent doar procurorul DNA.
Rechizitoriul, în ianuarie?
Dacă nici una dintre părţi nu mai ridică excepţii de neconstituţionalitate sau procedură, la înfăţişarea din ianuarie procesul ar trebui să intre pe fond şi să se dea citire rechizitoriului, după care va urma audierea inculpaţilor şi martorilor.
Până acum, toate excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de apărătorii din acest proces au fost luate în calcul de instanţa arădeană iar dosarul trimis la Bucureşti, pentru judecarea acestora de către Curtea Constituţională. Este pentru prima dată când Tribunalul nu acceptă suspendarea procesului pentru judecarea excepţiilor, considerându-le inadmisibile.
Motive
Motivele indicate de avocatul Cătălin Dancu pentru excepţii vorbeau de faptul că prin legea DNA se oficiază o justiţie paralelă, în pofida faptului că există o altă instituţie care are această autoritate. Judecătorul a atras încă de atunci atenţia avocatului că invocă neconstituţionalitatea unor dispoziţii din ordonanţă care nu au legătură cu cazul şi care au mai fost invocate şi în excepţiile de neconstituţionalitate formulate în trecut de Gherghiţă Mateuţ, în acelaşi dosar.
Istorie bucureşteană
Dosarul în care Gheorghe Falcă este judecat pentru fapte de corupţie a fost retrimis în luna iunie de Curtea Constituţională la Tribunalul Arad, după ce instanţa bucureşteană a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate de avocatul primarului din Arad. Anul trecut, Curtea Constituţională a mai respins alte excepţii de neconstituţionalitate invocate de Gheorghiţă Mateuţ, dosarul fiind retrimis înapoi Tribunalului Arad.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!