În urmă cu 85 de ani, în 17 august 1925, s-a stins din viaţă ,la Panciu, Ioan Slavici. Îşi doarme somnul de veci, singur, fără niciun membru al numeroasei sale familii alături, într-un loc situat la întâlnirea geografică a marilor provincii româneşti, pentru a căror unitate, în felul său, aluptat întreaga viaţă. Cu moartea lui I. Slavici se încheie epoca marilor clasici ai literaturii române.
Slavici a atins devreme vârful de calitate al prozei sale, primul său volum de nuvele („Novele din popor”, 1881) cuprinzând majoritatea titlurilor importante („Popa Tanda”, „Gura satului”, „La crucea din sat”, „Scormon”, „Budulea Taichii”, „Moara cu noroc”). Dacă mai luăm în considerare „Pădureanca’ (1884) şi romanul „Mara” publicat în 1894 în revista „Vatra”, putem constitui lista creaţiilor reprezentative ale autorului. Trebuie să menţionăm faptul că nuvela „Moara cu noroc” a avut o situaţie editorial de excepţie. Ea a fost tradusă de Mite Kremnitz în limba germană direct după manuscris şi a fost publicată în revista „Deutsche Revue” în 1881.
Oricâte rezerve s-ar putea face asupra prozei sale – prin raportare la Eminescu, Creangă şi Caragiale – opera lui Ioan Slavici vine ca o completare firească a spiritualităţii româneşti şi îl situează pe scriitor în rândul marilor clasici. Realismul prozei sale este reţinut de interesul autorului pentru sufletul ţărănesc, a cărui analiză Slavici o produce printre primii la noi. Noutatea nuvelisticii slaviciene este mai ales de substanţă, produsă fiind de tematică. Nimeni până la autorul şirian n-a cercetat cu atâtă pătrundere aspectul social, condiţiile vieţii materiale ale lumii satului, corelaţia între viaţa sufletească şi modul de trai. Autorul reliefează diferenţierea socială din lumea satului ardelean care afectează relaţiile interumane. În romanul „Mara”, a cărui acţiune se petrece într-o zonă geografică semnificativă a târgurilor de pe Mureş, Radna-Lipova-Arad, autorul descrie viaţa târgului în care forma de organizare este breasla, iar lumea care se perindă prin acest târg este formată din negustori, meşteşugari, cămătari, preoţi.
Târgul este un cadru al tradiţiei, dar şi instanţa morală care urmăreşte păstrarea datinilor, a tradiţiei. Întâlnim, în proza lui Slavici, pagini monografice din viaţa satului şi a târgului ardelean: pregătirea Paştilor, târgul de oameni – unde se hotăra cetele pentru seceriş, apoi secerişul însuşi, priveghiul mortului, peţitul, arătarea zestrei, logodna, apoi nunta, târgul de toamnă de la Arad, culesul viilor şi primul must, obiceiurile breslelor (trecerea prin cele trei stadii – ucenic, calfă, maistru, tăietura de măestru) evenimentul recrutării, verboncul, viaţa şcolii, lumea aspră a porcarilor. Modelul propus de nuvelele lui Slavici este cel al ţăranului înstărit, iar hărnicia şi cinstea sunt virtuţile preţuite în sat.
Prin ascuţitul simţ al realităţii, Ioan Slavici a inaugurat în literatura română o puternică direcţie care a deschis drumul lui Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Ion Lăncrănjan.
Dumitru Mihăilescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!