ARAD. Aleşii locali sunt chemaţi să voteze, în şedinţa ordinară de joi, acordarea avizului consultativ pentru menținerea titlului de „Colegiu” unității de învățământ preuniversitar Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad. După cum se arată în proiectul de hotărâre, legea privind acordarea titlului de Colegiu național/ Colegiu unităților de învățământ preuniversitar prevede că „cererea pentru propunerea de nominalizare pentru acordarea titlului de Colegiu național/ Colegiu va fi însoțită obligatoriu de avizul consultativ al autorităților administrației publice locale/ județene, după caz”.
Pentru a-şi putea menţine titlul de Colegiu, unitatea de învăţământ trebuie să dovedească că îndeplineşte câteva criterii minimale. În susţinerea argumentaţiei sale, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” arată că: *a contribuit la dezvoltarea învăţământului şi culturii, prin numeroasele activităţi culturale la nivel local, regional, naţional şi internaţional; *elevii săi au avut performanţe profesionale reflectate în rezultatele obţinute la concursurile specifice naţionale şi internaţionale; *are peste 50 de ani de activitate cu statut de liceu şi 5 ani de activitate cu statut de colegiu; *personalul didactic titular e în cea mai mare parte calificat, cu grade didactice şi doctorat; *rata de promovare a examenului de bacalaureat s-a situat peste media naţională în ultimii trei ani; *a derulat proiecte cu finanţare externă relevante pentru dezvoltarea unităţii de învăţământ.
Prevederi legale
Potrivit legii, „unităților de învățământ preuniversitar de nivel liceal, cu personalitate juridică, ce fac parte din sistemul național de educație, li se poate acorda, prin ordin al ministrului educației naționale, titlul de Colegiu național/ Colegiu, ca urmare a îndelungatei activități educaționale și a performanțelor profesionale”.
Pentru menținerea denumirii de Colegiu național/ Colegiu, o dată la 5 ani unitatea de învățământ trebuie să demonstreze (cu documente) că îndeplineşte nişte criterii de performanţă, pe baza cărora se reconfirmă statutul de Colegiu.
Opt colegii în Arad
În Reţeaua școlară a unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad regăsim opt colegii, din care şapte de stat şi unul particular. E vorba de următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Colegiul „Csiky Gergely”, Colegiul Economic şi Colegiul Particular „Vasile Goldiş” Arad.
Trimite articolul
XCum naiba liceul particular poate avea în continuare denumirea de ”colegiu” ? Din câte îmi amintesc, anul trecut a avut rezultate dezastruoase la BAC, jumătate din elevi au avut medii sub 7 și peste o treime sub 6. Cu un an înainte aproape toți au luat sub 7. Ce centru de excelență în învățământ e cu așa medii?
Alo administratia Liceului , cand luati masuri pt renovarea ,,operelor de arta ,, ale elevilor vandalizate de derbedei si navetisti in trecere ?Cand ridicati din fata fostului Cinema Dacia oroarea aceea care parca ia in batjocura Unirea ?