Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vor relua protestele și vor organiza mâine, 25 mai 2022, începând cu ora 11, un pichet în Piața Victoriei din capitală. La acțiunea de protest sunt așteptați aproximativ 500 de membri de sindicat.
Conform acestora, acțiunea este menită să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și cel superior. „Multe unități de învățământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariații în cauză nu sunt remunerați suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă”, spun reprezentanții celor trei federații sindicale.
La protestul din Piața Victoriei vor participa și angajați din palatele copiilor și cluburile sportive școlare, aceștia arătându-și nemulțumirea față de intenția Ministerului Educației de a transfera instituțiile, cu tot cu personal, în administrarea autorităților locale.
Simion Hancescu, Marius Nistor și Anton Hadăr, președinții celor trei federații sindicale, amintesc reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic „trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru 153/2017 începând cu luna septembrie 2020”, dar și că „personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă”.
Trimite articolul
Xin 32 de ani de la revolutia fantastica profesorii astia nu au reusit sa protesteze niciodata, dar niciodata pentru reformarea educatiei.
Au fost activiti DECAT la ciolan.
Gunoaie – ca niciunul nu poate spune ca si-a deschs pliscul pentru altceva decat pentru bani. Milogi si slugi. Slugile politrucilor din inspectorate si ale celor din sindicatele la care majoritatea cotizeaza – ca vacile.
-
Sper că nu ești cadru didactic ! Ai trântit DECÂT de gard . In rest , sănătate la neamuri
-
am scris cu majuscule tocmai a sa se vada ca citez din Dancila dar na, nu toti se prind
-
Dancila nu vorbea cu DECAT
-
-
Despre salariatii de CTP-Arad,nimic-primaria????salar de incadrare de mizerie-bata-va dzeu,sunt bani la voi doar ca NU CER sindicatele NIMIK,daa???RUSINE sa va fie si voua ca nu va AUTOSESIZATI!.
Un alt fâs sindical ! Trai , nenică , pe banii proștilor . Aceeași cloacă sindicală . Sincer, dacă prostimea ii acceptă, de ce ar ceda osul ? Dati-i înainte cu lozinci, că ține !
Rusine lor. In conditii de criza sa mai si demonstrezi pentru marirea salariilor mi se pare nefiresc. Statul abia face fata costurilor si domnii astia vor salarii. Sunt alte masuri prioritare nu salariile dumnealor. Nici un sindicat sau bloc sindical nu protesteaza ci se inteleg pasnic cu Guvernul. De ce si ei nu ar putea face acest lucru? Nu vor primi nimic. Isi vor face o imagine proasta in fata societatii,
Intoarcerea la sistemul de invatamant ante – revolutie ar fi cea mai realista reforma. Lipseste pregatirea de muncitori calificati, accederea la liceu si la universitati sa fie restristionat (selectie reala), diplome pe merit. Scoala romaneasca, din elita lumii, a ajuns un furnizor de diplome fara valoare, si de nepregatiti pentru viata reala.
Sincer nu prea inteleg protestele din invatamnat din moment ce , pe zi ce trece, de la an la an, rezultatele lor sunt din ce in ce mai proaste. Spre catastrofale. Ce platim noi de fapt? Promotie dupa promotie de analfabeti functionali?