150 de milioane de lei vechi – aceasta este valoarea celui mai mare salariu net din sistemul sanitar aradean. Atâţia bani a luat în mână un medic primar de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în luna aprilie 2010. Pe locul doi în top se află un alt medic primar din cadrul aceluiaşi serviciu, cu un salariu de 120 de milioane de lei vechi. De altfel, Serviciul Judeţean de Medicină Legală e cel mai bine plătit compartiment din sistemul de sanatate. Asistenţii medicali principali care îşi desfăşoară activitatea aici au, fiecare, un venit net lunar de 57-58 de milioane de lei vechi, în timp ce un autopsier câştigă 37-38 de milioane de lei vechi pe lună.
Serviciul Judeţean de Medicină legală aparţine de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – instituţie care, în ciuda datoriilor foarte mari pe care le are, oferă cele mai mari salarii personalului medical angajat. Situaţia se explică prin pregătirea profesională a medicilor, titlurile universitare pe care le au – toate acestea fiind recompensate financiar.
Studiind veniturile nete ale cadrelor medicale din sistemul medical arădean, constatăm că la nivelul municipiului salariile sunt mai mari decât la spitalele din judeţ. De asemenea, am observat că sunt situaţii în care moaşe sau asistenţi medicali au salarii mai mari decât medicii sau directorii unor unităţi spitaliceşti, dar şi cazuri în care muncitorii din spital câştigă mai mult decât medicii rezidenţi.
Judeţean
Pe lista cu veniturile nete din aprilie 2010, la Spitalul Judeţean figurează 211 persoane care au câştigat peste 20 de milioane de lei vechi şi alte 101 care au avut un salariu de peste 30 de milioane. 26 dintre angajaţii spitalului au avut un venit de peste 40 de milioane de lei vechi, iar alţi 25 au câştigat peste 50 de milioane. Există şi venituri de peste 60 de milioane (5 persoane) şi chiar de peste 70 de milioane (5 persoane).
Managerul Judeţeanului arădean a luat în mână, în aprilie 2010, 67 de milioane de lei vechi, în timp ce leafa directorului medical a fost de 55 de milioane.
Pe lângă Serviciul de Medicină Legală, venituri mari se înregistrează şi la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului, unde salariul maxim al unui medic primar ajunge până la 70 de milioane de lei vechi, cel mai mare venit al unui asistent medical principal se ridică la 43 de milioane, al unui asistent social – 31 de milioane, registrator medical – 22 de milioane, infirmieră – 16 milioane, brancardier – 15 milioane.
Salarii de top întâlnim şi la Compartimentul HIV-SIDA, unde un medic primar a câştigat 70 de milioane net în aprilie, dar şi la Laboratorul de anatomie patologică sau la Secţia boli infecţioase copii (cu salarii de câte 75 milioane pentru un medic primar).
Municipal
Cel mai mare venit net înregistrat, în aprilie 2010, la Spitalul Municipal Arad, se ridică la 85 de milioane de lei vechi, el revenindu-i unui medic primar, şef Serviciu anatomie patologică. În funcţie de specialitate, venitul unui medic primar şef de secţie variază între 28 de milioane (Medicina Muncii) şi 60 de milioane (pneumologie şi ATI). Salariile asistenţilor medicali se situează, în general, între 15 şi 20 de milioane de lei vechi, iar al infirmierelor – în jur de zece milioane.
Managerul Municipalului arădean a câştigat, în aprilie, 62 de milioane de lei vechi, directorul financiar contabil – 34 de milioane, iar directorul de îngrijiri – 27 de milioane.
Strigătoare la cer este diferenţa existentă între salariul unui medic rezident şi cel al unui muncitor. În timp ce doctorul a câştigat 10 milioane de lei, muncitorul necalificat a plecat acasă cu 12 milioane, iar cel calificat cu 14 milioane!!!
Matern
Situaţii ciudate întâlnim şi la Spitalul Matern, unde o moaşă, spre exemplu, are un salariu de 21 de milioane, în timp ce venitul directorului de îngrijiri este de… 17 milioane! Din aceeaşi categorie: la Secţia obstetrică fiziologică, un asistent medical principal primeşte 30 de milioane, moaşa principală - 24, iar un medic specialist… 15 milioane.
Surprinzător, salariul net al managerului Maternităţii este de (doar) 25 de milioane de lei vechi, la fel cu al directorului financiar-contabil. Directorul medical e cea mai bine plătită persoană din echipa managerială: 49 de milioane de lei vechi, în aprilie.
Salariile asistenţilor medicali de la Matern oscilează în jurul a 20 de milioane. Cele mai mari venituri le întâlnim la Laboratorul de anatomie patologică, unde un asistent medical principal câştigă 41 de milioane, iar un medic primar – 81 de milioane. Acesta este, de altfel, cel mai mare venit net înregsitrat, în aprilie 2010, la nivelul Maternităţii.
Serviciul de Ambulanţă
La Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), cea mai mare parte a veniturilor ambulanţierilor se situează în jurul a 15 milioane de lei vechi, ale asistenţilor medicali – la aproximativ 20 de milioane, iar ale medicilor – între 25-30 de milioane. Managerul SJA are 65 de milioane, iar directorul medical – 70 de milioane!
Direcţia de Sănătate Publică
La Direcţia de Sănătate Publică, cel mai bine se câştigă la Compartimentul de control al calităţii serviciilor de asistenţă medicală (37 milioane), Laboratorul de microbiologie (31 milioane pentru şeful de laborator) şi Serviciul RUNOS (30 de milioane pentru şeful de birou). Directorul coordonator al DSP are un salariu de 27 de milioane de lei vechi (practic, pentru funcţia de director adjunct, întrucât pentru cea de director plin are doar delegare pentru preluarea atribuţiilor). Cea mai mare parte a salariilor din instituţie sunt de 11-15 milioane de lei.
Sanevit
Aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, fabrica de seringi Sanevit 2003 „respiră” încă, deşi nu îi este foarte uşor. Pentru a o ajuta să ajungă pe drumul bun, directorul general al societăţii este recompensat cu un salariu net de 46 de milioane de lei vechi lunar, în timp ce directorul economic şi inginerul şef câştigă 39 de milioane.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!