ARAD. Patru proiecte de hotărâre vizând majorări salariale în Primărie, Cantina Municipală, Direcţia de Asistenţă Socială şi Centrul Municipal de Cultură au fost aprobate în şedinţa ordinară din 28 februarie a Consiliului Local Municipal. Hotărârile nu au fost adoptate cu unanimitate de voturi, doar 14 aleşi votând „pentru” majorări, în timp ce cei 7 consilieri USR s-au abţinut de la vot (cu o mică excepţie vizând CMC, unde 5 USR-işti s-au abţinut şi 2 au votat „împotrivă”).
Justificarea USR
„USR s-a abţinut la vot pentru că noi considerăm inechitabile şi mai ales nefiind în măsură să motiveze personalul din cadrul Primăriei această propunere. Şi mă refer la faptul că majorarea privitoare la angajaţii cu funcţii de execuţie are în vedere creşterea cu 20%-23% a salariului brut, în timp ce creşterile pentru angajaţii din conducerea Primăriei – şefi de birou, directori ş.a.m.d. – sunt de 40%-50%. Asta face să existe o creştere şi mai mare a diferenţei dintre salariile executanţilor şi ale conducerii, ceea ce nu-i va motiva pe primii să performeze. Oricât de mult şi de bine plătiţi ar fi cei din conducere, ei au nevoie de angajaţi, de salariaţii din cadrul birourilor, ca să performeze. Or, crescând diferenţa între cele două salarii, crescând cu foarte puţin salariul executanţilor comparativ cu salariul şefilor, este evident că salariaţii vor fi demotivaţi. Am considerat că nu este o propunere corectă şi nu va fi nici eficientă” – a explicat Florin Stana, liderul grupului USR din CLM.
Argumentele primarului
Contraargumentând, primarul Călin Bibarţ a precizat că funcțiile de conducere includ gradația de vechime maximă, în timp ce funcțiile de execuție sunt stabilite la gradația 0 (zero). Edilul a mai invocat şi riscul ca şefii din Primărie să plece la alte instituţii unde salariile sunt mai mari. Şi a mai insistat pe faptul că majorările propuse vizează salariile brute, „ceea ce înseamnă că în mână sunt diminuate cu 43%”.
„Este o aliniere a salariilor municipalităţii la nivelul Consiliului Judeţean, o încercare de mărire mai mult pentru cei tineri, poziţiile de debutanţi în principal pentru a determina cât mai mulţi tineri să vină spre noi. Precizăm că, din 2019, la Primăria Arad nu au mai fost majorări salariale, în timp ce la alte instituţii au fost aproape în fiecare an. De aceea poate unora li se vor părea procentele mai mari, dar ele – aşa cum am spus – recuperează ceea ce în alte părţi s-a dat în patru-cinci etape. (…)Prin urmare, este o măsură care, evident, pune o presiune pe bugetul municipiului, dar oarecum necesară, pe de o parte. Pe de altă parte, sper să înţeleagă şi funcţionarii că acest efort trebuie să se regăsească într-un act administrativ cât mai prietenos pentru contribuabili. Şi sper să fie aşa” – a conchis primarul Călin Bibarţ.
Comparaţii
Alesul UDMR, Levente Bognar, a fost curios să afle cum stau lucrurile la nivelul altor municipii din ţară. I-a răspuns secretarul municipiului Arad, Lilioara Stepănescu:
„Municipiul Arad nu a majorat salariile din aprilie 2019, în timp ce toate celelalte municipii din România sunt la acest nivel salarial pe care vi-l propunem acum din 2019.”
Viceprimarul Lazăr Faur a completat:
„Am încercat să propunem o majorare echilibrată atât faţă de alte instituţii ale administraţiei publice locale din ţară – primării –, cât şi referinţa Consiliului Judeţean din Arad, care a majorat de curând salariile. La fel de echilibrat am încercat, cât ne-a permis şi legea, să majorăm salariile între colegii din Primărie. Şi dacă veţi adăuga sporurile unora faţă de brutul celorlalţi care nu au sporuri, veţi vedea că nu sunt salarii foarte diferite nici la şefi.”
Zâmbet… ironic
La finalul intervenţiei sale pe tema creşterilor salariale, primarul a ţinut să puncteze:
„Ca să închid cu un zâmbet: Domnii consilieri de la USR, de multe ori vă plângeţi că nu vi se răspunde prompt, că nu primiţi documentele aşa cum aţi dori dumneavoastră… Sunt convins că de mâine încolo, lucrul acesta se va permanentiza, dat fiind respectul pe care dumneavoastră l-aţi arătat funcţionarilor.”
Luaţi uşor prin surprindere, aleşii USR au „taxat” cu zâmbete şi ropote de aplauze intervenţia primarului. Care a ţinut să aibă ultimul cuvânt:
„Mă bucur că vă bucuraţi. Ce uşor faci nişte oameni fericiţi!”
Trimite articolul
XMare gunoi Bibi, câtă nemernicie.
Si mulți și salarii mari, mai reduceri personalul
Lucrurile făcute bine. Așa va păcălit Klaus
-
Dar pe multi idioti i-a prostit klaus, de l-au votat de doua ori! iata acum ce va da klaus: ..ie cu lopata! De fapt primim toti, din cauza votului prostilor, si noi ceilalti care nu am votat o asemenea anomalie! asta-i viata, “democratie”, cica… Si-au dat lefuri la greu,in special pentru clientela de partid din primarii!
Eu cred ca este mai mult decat suficient si pentru angajati in conditiile in care inflatia este de doar 15 la suta. practic, au primit o majorare salariala adevarata. Acuma sefii, merita si ei acesti bani, trebuie sa recunoastem ca orasul arata asa datorita lor. Plus ca daca ne raportam la alte categorii, salariile sunt chiar mici. Cum ar fi medici sau cosmonautii.
USRistii ,,paulei”! Deci n-au votat împotriva, s-au abținut!
USR, a ajuns exact ca oricare gașcă mafiota care-și spune partid.
Uauuuu ce stire !
Bibi te plangi ca nu ai bani ,dar totusi Boca si Barbes pe care tu si partidul tau I-au adus in Primarie chiar NU MERITA !!! Nu pricep nimic din ce se intampla acolo si prin urmare mai pot beneficia pana la alegeri cand tu si …. ei ve-ti disparea de acolo ca nu sunte_ti buni de nimic !!!
Bravo!!
Felicit bonificarea incompetenței din Arad!!
Asta este democrația și politică din zilele noastre….putem sa facem orice că ei tot continua să își mărească salariile pentru majoritatea incompetenta.
Cea mai mare frustrare este pentru omul de rand care lucrează la privat, au salarii mai mici și nu au văzut măriri mai mari de 10%.
Mulțumesc!
Votați PSD-PNL = Pensii,, SPECIALE,,
Voi descrie aici o mare nelămurire pe care o am, în speranța că va fi citita de cineva. Azi plimbându-mă pe Bulevard între Ziridava si Biserica Roșie am observat cel puțin 10 mașini de lux, BMW, WV ,Audi etc.parcate frumos la bordură iar în parbriz aveau legitimație de parcare gratuita pt.persoane cu handicap. Eu cred ca se abuzează de acele legitimații și din păcate oameni sănătoși ( sportivi chiar) , cu situație financiara bună, cu firme de renume in Arad se folosesc de ele în detrimentul concetățenilor.
Asta este Primaria Arad o Mafie ,vin alegerile gata cu spălatul pe creier a ajuns cuțitul la os sa va vedem acum la alegeri cum mai faceți clisme Arădenilor pt un vot iară vă scoateți focile sa vă promoveze gen foca de Blaghi etc vai de capu tău bibi ai fost vândut și lucrat pe la spate de la început trebuia sa te scapi de lichelele nu să le periei aceste jeguri care au stat lângă fost Regim Falconeti
Imi place raspunsul primarului de la sfarsit…
Deci, pe langa ca vor avea salarii mai mari, sa nu cumva sa ne asteptam sa isi si faca treaba…
Vreau sa vad si eu care sunt aradenii care sunt de acord cu majorarea salariilor la sefi mai mult decat la cei care cel putin fac ceva la munca. Vad ca doar vechimea si functia conteaza, nu si performanta si munca.
Eterna si fascinanta Romanie.
P.S. Bibarte, vezi ca 40% marit la brut e tot 40% si la net. Asa, pentru cultura ta generala de primar “gospodar”.
Mai reduceți personalul!
Totusi cum suna prevederile(sau ce or fi)cu privire la salarizarea functionarilor?De unde si cu ce motivatie legala sunt autorizati sa-si modifice retributiile?Noi,la privat vrem sa vedem profitul firmei pt.a sti cat putem cere in plus la salar.Sa nu spuna nimeni ca este secret.Si munca noastra va fi secreta.Interesant “capitalismul”in care cei care produc valoare(vizibila,la concret)castiga mult mai putin decat cei care latra.
Marirea in sine e un act “prietenos pentru contribuabili”
Salarii mari,munca putina,competenta de loc,merite la fel,argumente sa lupti sa te angajezi la primaria Arad. Votati in continuare pnl,psd !