Deşi ani la rândul nimeni nu le-a plâns de milă celor care a lucrat la Poliţia de Frontieră, cu siguranţă nimeni nu ar dori să se afle în locul lor, acum de când cu tăierea salariului cu 25 la sută. Lista cu salariile nete acordate pe luna iulie şi postate pe site-ul Poliţiei Române de Frontieră ne oferă o situaţie cât se poate de clară cu ajutorul unor calcule. Tăierea salariilor s-a simţit în septembrie, când s-a luat salariul pe luna august.
Deşi lista cu salariile nete acordate pe august nu au fost postate deocamdată pe site, la un calcul simplu efectuat ţinând cont de salariile pe iulie ne poate arăta cam cât câştigă un poliţist de frontieră
De la salariu de 6.000 lei la unul de 470
Spre exemplu, un şef de serviciu încasa un salariu de 4,575 lei. De când cu tăierea celor 25 la sută, acesta ia 3,432 de lei. Pe aceeaşi funcţie, un alt şef de serviciu câştiga 1,965 lei iar acum duce 1,489 lei. De asemenea, pe lista cu salariile nete pe iulie, putem găsi şefi de birou care câştigau 5,998 de lei, iar alţii doar 850 de lei. Cu cei 25 la sută tăiaţi, un şef de birou ajunge să ia 638 de lei, însă cazurile de acest gen sunt izolate. Cei mai afectaţi de tăierea salarială sunt agenţii de la frontieră. Aceştia aveau salariile cuprinse între 1,658 şi 626 de lei. De când cu tăierile, agenţii au ajuns să ia un salariu între 1,244 de lei şi 470.
500 lei pentru un ofiţer
Diferenţe mari de salarii găsim şi la ofiţerii de la frontieră. Pe lista cu salariile Poliţiei Române de Frontieră găsim ofiţeri cu 2,523 de lei salariu, dar şi alţii cu doar 669 de lei. Dacă luăm cei 25 la sută din cei 669 de lei câştigaţi în iulie, un ofiţer ajunge să încaseze un salariu de 502 lei.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!