Foto Club Arad, în colaborare cu asociația Artiștilor Fotografi din România, Casa de cultură a Sindicatelor Arad și Atrium Mall Arad organizează expoziția de fotografie „Salonul Seniorilor Foto Club Arad”
Sfârşitul anului 1968 a reprezentat un nou început pentru arta fotografică în Arad când un grup de fotografi în frunte cu dl. Kelen Ferenc au înfiinţat Foto Club Arad.
„De-a lungul anilor – ne-a spus preşedintele Foto Club Arad, Mircea O. Boran, – clubul a vernisat mai multe saloane de tradiţie: Ars Fotografica, Bienala Natura, Omul şi motocicleta. Pe lângă acestea am organizat mai multe expoziţii aniversare dintre care amintesc: 1989 – 150 ani de fotografie, 2006 – 100 de ani de la înfiinţarea primului club foto în oraşul nostru, 2008 – 40 de ani de la înfiinţarea Foto Club Arad”.
113 fotografii
În cadrul „Salonul Seniorilor Foto Club Arad”, ce va fi vernisat în 18 ianuarie, ora 18, la Atrium Mall Arad, etaj II, vor fi expuse 113 fotografii originale alb-negru şi color din anii ’70 şi ’80 (majoritatea lor), realizate de către 47 dintre actualii şi foştii membri ai Foto Club Arad, care au cel puţin vârsta de 60 de ani! Aproape toate imaginile sunt prelucrate în laboratorul clasic şi au fost acceptate şi/sau premiate .
„Salonul este un cadou oferit de către membrii actuali ai Foto Club Arad părinţilor şi bunicilor noştri în domeniul artei fotografice”, a concluzionat Mircea Boran.
Citiți principiile noastre de moderare aici!