ARAD. Două monitoare de funcţii vitale, a căror valoare se ridică la 27.600 de lei, au fost donate, ieri, maternităţii Spitalului Judeţean din Arad. Donaţia aparţine Organizaţiei „Salvaţi copiii România” (preşedinte Andi Moisescu).
„Am ţinut să venim în Arad cu această donaţie pentru că aşa am promis. Am mai fost înainte de Crăciun, când, cu ajutorul a 20 de copii, am avut o acţiune de strângere de fonduri în Atrium Mall. Au fost atunci nenumăraţi oameni care au donat bănuţi. Le-am promis că banii se vor reîntoarce la Arad şi… ne-am întors” – explică Delia Băjireanu, director programe în cadrul „Salvaţi copiii” Timişoara. Arădeanca Liliana Bock, voluntar al organizaţiei, ne-a spus că întreaga sumă de 27.600 de lei a fost colectată exclusiv de la arădeni – fie ei oameni simpli sau reprezentanţi ai unor firme. Cu ocazia prezentării celor două monitoare, dr. Adrian Wiener, director medical al Spitalului Judeţean, a evidenţiat importanţa aparaturii donate şi a apreciat „mâna întinsă” pe care organizaţia a îndreptat-o spre maternitatea arădeană.
În special pentru prematuri
„Mulţumim Organizaţiei «Salvaţi copiii» că s-a gândit şi la populaţia de nou-născuţi din judeţul Arad. În maternitatea noastră, pe lângă nou-născuţii din municipiu, sunt îngrijiţi şi nou născuţii din judeţ. Avem şi nou-născuţi la termen şi prematuri. Ei vor beneficia, în special, de echipamentele donate de această organizaţie, pentru că vârsta de gestaţie, cu cât este mai mică, cu atât creează mai multe probleme la acomodarea neo-natală precoce. De asemenea, beneficiază de echipamentele donate şi ceilalţi copii care au diverse afecţiuni imediat după naştere şi care au acomodare mai dificilă. Sunt echipamente de ultimă generaţie, sunt foarte performante şi suntem foarte bucuroşi de această donaţie pe care am primit-o” – subliniază dr. Angelica Filimon, medic şef Secţie Neonatologie.
Monitoarele reprezintă aparatura colaterală, ataşată incubatoarelor în care sunt îngrijiţi nou-născuţii. Din cei 2.424 de copii care au venit pe lume anul trecut în Maternitatea arădeană, 250 au fost prematuri, la Terapie Intensivă Neonatală fiind îngrijiţi, în total, 750 de nou-născuţi. Aici existau până acum patru monitoare, dar de generaţie mai veche, trei dintre acestea ajungând în dotarea spitalului în urmă cu şase ani. Cu cele două echipamente donate de „Salvaţi copiii”, Secţia Nonatologie are acum şase monitoare de funcţii vitale.
Proiect naţional
Donaţia „Salvaţi copiii” a fost făcută în cadrul campaniei „Bun venit pe lume!” care face parte din proiectul „Fiecare copil contează”. E vorba despre un proiect naţional pentru reducerea mortalităţii infantile, care se va derula până în 2015.
CITESTE SI:
A incercat sa-si scoată copiii din tara cu o procura falsa
Citiți principiile noastre de moderare aici!