„Viaţa ca un desen animat” („Life, animated”) deschide a treia zi a Festivalului de film documentar fARAD. Nebunia documentarelor începe, ca atare, sâmbătă la ora 14.00 şi continuă la ora 16.00 cu „Cameraperson”. De la ora 18.30 e „Fuocoammare” („Foc pe mare”). De la ora 20.30 va fi difuzat al treilea scurt metraj arădean din cele patru prezente la festival – „Proiecţionistul”, urmat de „Cinema Mon Amor”. Ultimul film al serii de sâmbătă în festival este „Porno e liberta” („Pornografie şi libertate”).
Despre ce sunt filmele?
„Cameraperson”, în regia lui Kirsten Johnson, este un film american din 2016, de 120 de minute, prezent la festivalul Sundance. Este de fapt, debutul regizoral al operatoarei de film documentar Kirsten Johnson şi un autoportret — o imagine a artistului ca martor al traumelor prezentului și trecutului, prin intermediul imaginilor filmate de ea de-a lungul unei cariere bogate în timp și în spațiu. Oroarea și umorul sunt balansate cu rigoare formală în imaginea umanității reflectate în camera lui Kirsten Johnson.
Filmul de la Cinema Arta de sâmbătă, 8 octombrie, ora 16:00, este în fapt proiectat pentru prima dată în România.
„Fuocoammare” („Foc pe mare”), în regia lui Gianfranco Rosi, este un film din 2016, Italia/Franța, de 108 minute, prezent la festivalul de la Berlin unde s-a ales cu Ursul de Aur, şi va fi proiectat în premieră în România, la fARAD. Este încă un film din seria de filme cu premii pe care organizatorii festivalului de film documentar din Arad le vor aduce în oraşul nostru. Ce povestea are filmul? „Insula Lampedusa, aflată la 200 de kilometri de coasta Italiei, a devenit punctul de intrare în Europa pentru sute de mii de emigranți și refugiați din Africa și Orientul Mijlociu. Rosi a petrecut luni de zile pe insulă, explorând istoria, cultura și realitățile curente cu care se confruntă cei 6.000 de localnici din Lampedusa și concentrându-se pe Samuele, un băiat de 12 ani, a cărui viață pendulează între vânatul cu praștia pe uscat și cultura maritimă a unui vechi port acum schimbat de sutele de străini care vin în el săptămânal”. Filmul-eveniment va fi proiectat la Cinema Arta sâmbătă, 8 octombrie, ora 18.30.
„Cinema, Mon Amour”, în regia lui Alexandru Belc, este un film din 2015, România/Cehia, de 70 de minute, ce a fost nominalizat le Premiile Gopo şi va fi proiectat sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20.30, la Cinema Arta. Ce subiect abordează filmul? „După Revoluție, România a devenit țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic număr de cinematografe pe cap de locuitor. Alexandru Belc explorează cu nostalgie și umor ultimii mohicani ai vechilor săli de cinema. La Cinema Dacia în Piatra Neamț, proiecționistul Victor Purice și ultimele două angajate ale cinematografului păstrează vii nostalgiile cinefile ale trecutului, în ciuda condițiilor absurde în care funcționează de la Revoluție încoace”.
Imediat după film, regizorul Alexandru Belc, prezent la Arad va răspunde întrebărilor cinefililor.
„Proiecţionistul” este încă un scurt metraj arădean, al doilea din cadrul festivalului, care va preceda proiecţia „Cinema, Mon Amour”. Proiecționistul/The Projectionist, în regia lui Norbert Fodor, este un film realizat în 2016 şi prezentat la Festivalul TIFF, despre un ins inadaptat, nostalgic al anilor ‘80 și împătimit de muzica electronică. Un portret melancolic al tinereții de provincie, ferm plantat în peisajul arădean. Un film de 26 de minute, o poveste hibrid de documentar și ficțiune, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20.30.
„Porno e Libertà/Porn to Be Free”, film în regia lui Carmine Amoroso, o coproducţie Italia/SUA din acest an, de 78 de minute, va fi şi el proiectat în premieră în România, la fARAD sâmbătă seara. Prezent la Festivalul de la Rotterdam, Pornografie şi libertate spune povestea anilor ‘60 și ‘70, când un grup de rebeli au început să lupte împotriva cenzurii cu o armă veche, dar eficientă: pornografia. Materiale primare necenzurate și rar văzute până acum, animație și interviuri hilare sunt folosite pentru a ilustra bătălia dusă împotriva politicienilor, inerției instituționale și bisericii în locuri ca Italia, Danemarca și Franța. Filmul va fi proiectat cu o oră înainte de miezul nopţii: sâmbătă, 8 octombrie, 23.00, la Cinema Arta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!