Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „EuroMarionete” programează sâmbătă, 14 mai, ora 11.00, în Sala Trupei Marionete, spectacolul Teatrului „Regina Maria” Oradea – Trupa Arcadia: „Stan bolovan – spaima zmeilor”, dramatizare după Ioan Slavici de Maria Mierluţ.
Regia: Maria Mierluţ; Asistent regie: Florian Silaghi; Scenografia: Oana Cernea
Distribuţia: Florian Silaghi, Zentania Lupşe, Rin Tripa, Andrei Fazecaş, Florin Stan, Igor Lungu, Armanca Serac.
Personajul Stan Bolovan trece printr-o serie de aventuri fabuloase, fantastice, şi este pus la încercare prin câteva probe memorabile. În această poveste este reliefat, la fel ca în multe snoave populare, felul în care isteţimea şi îndrăzneala pot compensa şi chiar întrece puterea fizică şi abilităţile nemaipomenite ale unor fiinţe supranaturale.
Stan Bolovan pare să fie o încrengătură între vestitul Păcală şi un tipic Făt-Frumos din legendele româneşti.
Un basm cum nu s-a mai pomenit, o poveste românească pe placul tuturor!
Concurs
Tot sâmbătă, 14 mai, ora 17.30, sunteţi aşteptaţi pe platoul din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad la spectacol în aer liber: Concurs de sperietori de ciori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!