ARAD. ARCD, prin președintele Samuel Caba, a fost una dintre asociațiile care s-au implicat activ în acordarea de sprijin refugiaților ucraineni și tuturor celor afectați de război. Acum, după 2 ani de război, Caba subliniază că „poporul ucrainean trebuie susținut mai departe” și lansează un îndemn la negocieri pentru pace.
„Pe 24 februarie marcăm, din păcate, doi ani de când Ucraina este în război, doi ani de la momentul în care Rusia a decis să atace Ucraina printr-o așa numită operațiune specială. Războiul de la granița cu România ne-a arătat, încă o dată, cât de importantă este securitatea și siguranța națională. Încă de la începutul războiului am încercat prin Asociația pentru Reformă Civică și Democrație să ne implicăm și să ajutăm așa cum am putut. Am coordonat campanii de donații, am făcut transporturi către Ucraina și am fost alături de cei care s-au refugiat în Arad. Au fost momente extrem de dificile pentru poporul ucrainean și le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că societatea civilă trebuie să aibă un rol cât mai activ.
Astăzi, subliniez faptul că poporul ucrainean trebuie susținut mai departe. Dialogul pentru pace trebuie purtat într-un mod cât mai serios, nu doar mimat așa cum par unii politicieni că o fac. România s-a dovedit un prieten de nădejde pentru Ucraina, un aliat pe care țara vecină se poate baza. Tocmai de aceea, cred că președintele Ucrainei, Volodymir Zelensky ar trebui să țină cont de cererile României vis a vis de comunitatea română din Ucraina.
Nu în ultimul rând, acum la doi ani de la declanșarea războiului, gândurile mele se îndreaptă și către ONG-uri. Acestea ar trebui să aibă un rol mai important în ceea ce înseamnă ajutorarea victimelor războiului din Ucraina prin proiecte clare, iar acolo unde se poate și este necesar proiectele cu impact major să fie susținute și de către guvernele din cele două țări”, a transmis Samuel Caba.
Trimite articolul
XTu poti sa ii susti sa ii duci la tine in casa sa ii dai din frigiderul tau si din bani tai.eu vreau sa ii sustin pe pensionari romani care traiesc la limita supravietuirii.toti politiceni niste nemernici sa nu zic si mai frumos ca meritati toti o clasa politica corupta.
-
Corect spus
Iarta-l Doamne ca nu stie ce vorbeste.
-
Nu ai decât sa I susții
Da mi și mie 1000$ ca am mare nevoie dacă tot vrei sa susții
Sau vrei sa I susținem pe banii noștri a celor de rand
Uită cine vorbește, un parvenit care face parte din diferite consilii de administrație, căpușe pe capul romanilor, aceste consilii sunt create pentru clientela politica, și sunt plătiți regește. Bineînțeles că sunt total inutile, cine le verifică, dovadă că presa este plătită la greu.
Popor inutil!
Stupid people!
-
Domnule postac de partid, nu mai încerca să vinzi gogoși ca nu te crede nimeni. Domnul Caba, pe care îl cunosc personal, nu este membru nici unui partid, nu candidează la nimic și nu e în nici un consiliu de administrație ! E doar o voce a societății civile și văd ca va deranjează! Foarte bine! Spune-le Sami !
Din partea cărui partid candidează anul asta? Oricum,toate îs ale lui Falca,marele pastor
-
Nu mai dezinforma falsule Timotei! Domnul Caba a spus clar ca nu mai e membru a vreunui partid de mai bine de 4 ani și nu îl mai interesează să candideze la nimic. E reprezentantul societății civile și se pare ca te deranjează acest lucru pe tine și șeful tău pt ca vorbește liber!!
De ce? Ne-a ajutat pe noi cu ceva poporul ucrainean?
-
Florin,
Ne-a milogit cu ceva?