Din partea A.R.C.D. au fost prezenți Samuel Caba (președinte) și șeful departamentului sănătate – Mihai Butușină. A participat doamna doctor Daniela Cârnațiu, care a reprezentat D.S.P Arad, iar Consiliul Județean a fost reprezentat de domnul Șeran, Președintele Consiliului de Administrație a Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad. Au mai răspuns invitaţiei domnul doctor Furău, domnul doctor Tuturici și domnul doctor Wiener care este și senator în Parlamentul României. „S-au abordat teme serioase din domeniul sănătății împărțite pe 7 capitole principale. Dintre problemele majore abordate, în cele 3 ore de discuții aplicate s-a concluzionat faptul că Aradul, din păcate, dispune de un buget insuficient alocat pentru sănătate, iar alocațiile pe proiecte transfrontaliere sunt subdimensionate în comparație cu sumele alocate pentru asfaltări.
Suntem îngrijorați de faptul că, deși la Ineu există un spital cu dotări bune, iar salariile pentru medici sunt onorabile, aici se manifestă o criză acută de personal medical, în special medici.
S-a analizat,care este raportul în ceea ce privește drepturile cetățeanului pacient în concordanță (sau nu) cu drepturile medicilor. În acest context doctorul Wiener, senator în Parlamentul României a anunțat că va iniția o serie de proiecte legislative care să vizeze corpul medical dar și o legislație pentru asistenții medicali. S-a atins și problema necesității construcției unui nou spital în Municipiul Arad și despre locația acestuia.
Cei prezenți la această dezbatere, interesantă și cu multe idei benefice pentru sistemul de sănătate din Arad, au convenit să se reîntâlnească pe 23 februarie 2018, împreună cu Medicii de Familie, pentru o nouă dezbatere menită să atragă atenția pe acest domeniu atât de sensibil și de necesar pentru toți arădenii”, declară Samuel Caba, preşedintele ARCD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!