SEBIŞ. „Tare-i bine şi frumos, când e omul sănătos”, spune o zicală românească. Şi, pentru ca viaţa oamenilor să fie cât mai frumoasă, administraţia locală din Sebiş şi-a propus să nu rateze niciun ban care ar putea fi investit în sistemul sanitar din oraşul de pe Crişul Alb. Iar aceste investiţii ne-au fost prezentate de către primarul Cristian Feieş, un primar tânăr care are toată puterea necesară să se zbată pentru binele comunităţii pe care o conduce.
„Un proiect important în ceea ce priveşte sistemul de sănătate este cel al achiziţionării unui aparat pentru neutralizarea deşeurilor medicale periculoase. 700.000 de euro a costat acest aparat, dar banii au fost bine investiţi. Şi asta pentru că, dacă dispunem de un astfel de serviciu, facem economie în tot ceea ce înseamnă neutralizarea deşeurilor medicale. Până acum, noi plăteam pentru neutralizare. Acum, pe lângă că avem aparatul necesar pentru a scăpa de deşeurile noastre, prestăm servicii pentru cabinetele medicale din întreaga zonă. Practic, aparatul de netrualizare a început să şi producă bani”, ne-a spus Feieş.
Corp nou
Odată intrat în discuţia referitoare la investiţiile în sistemul de sănătate, Cristian Feieş ne-a vorbit despre o altă investiţie importantă: realizarea unei noi clădiri la Spitalul din Sebiş.
„Vorbim despre o investiţie de 500.000 de euro, din bugetul local al oraşului, care îşi propune extinderea suprafeţei spitalului cu acest corp nou. Lucrarea a ajuns la un procentaj de finalizare de 80 la sută şi, sperăm noi, la începutul anului viitor să fie gata şi să devină funcţională. În noua clădire vom avea internările de zi, camera de gardă şi laboratorul de analize medicale. Acesta din urmă se află într-un spaţiu închiriat, în prezent. Concluzia este că vrem să eficientizăm serviciile medicale pe care le oferim”, a declarat primarul din Sebiş.
Şi ambulatoriu
O altă investiţie mare, atât din punct de vedere al importanţei, cât şi al costului, aflată în desfăşurare, este realizarea ambulatoriului Spitalului din Sebiş. Finanţarea necesară, în valoare de 1,5 milioane de euro, a fost obţinută de la Uniunea Europeană, fondurile fiind nerambursabile. Construcţia se află, în prezent, la stadiul de structură de rezistenţă finalizată, care ar însemna un procentaj de aproximativ 30 la sută. În această toamnă, pe lângă banii pentru construcţie, va mai fi cheltuită suma de 700.000 de euro, pentru dotarea cu aparatură medicală modernă a întregului ambulatoriu.
Încă 900.000
Un alt proiect de anvergură implementat de administraţia locală din Sebiş se referă la refuncţionalizarea spitalului, în integralitate.
„Vorbim despre un proiect cu finanţare europeană, în valoare totală de 900.000 de euro. Avem deja constructor, licitaţia fiind finalizată. Prin refuncţionalizarea unităţii medicale se înţelege refacerea în integralitate a instalaţiilor electrice, a sistemului antiincendiu şi a sistemelor de gaze medicale. Toate vor fi noi, conforme cu ultimele standarde europene în materie”, spune Feieş.
Şi PNRR
În sfârşit, un ultim proiect care vizează sistemul de sănătate din Sebiş va primi finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Este vorba despre eficientizarea energetică a ambelor locaţii ale Spitalului din Sebiş, respectiv Sebiş şi Prăjeşti. Vor fi efectuate lucrări de reabilitare a clădirilor, vor fi schimbate toate geamurile şi uşile, se vor efectua lucrări de izolare termică, dar şi anvelopare a celor două obiective. Acestea vor beneficia şi de sisteme fotovoltaice de producere a energiei electrice, pentru acoperirea consumului propriu”, ne-a explicat primarul din Sebiş.
Acesta spune că vorbim despre un proiect de 1,6 milioane de euro fonduri nerambursabile.
În loc de concluzie, Cristian Feieş ne-a declarat:
„Având în vedere investiţiile menţionate mai sus, acestea ne plasează pe primul loc în judeţ din punct de vedere al fondurilor investite în sistemul de sănătate, după Consiliul Judeţean Arad”.
Trimite articolul
X== FAINA INITZIATIVA VOASTRA — LUATZI FIECARE ORASEL DIN JUDETZ SI DISECAT JURNALISTIC == SA VADA LUMEA UNDE I PRIMAR HARNIC SI UNDE I PUTOARE – NU SPUNETZI CATE PATURI ARE SPITALUL CATZI MEDICI CATE ASISTENTE PERSONAL ETC . SPITALUL SI SCOALA E IMAGINEA PRIMARULUI SI A ORASULUI .
Bine ca au spital mare si trimit toti pacientii la upu Arad.
Halal medicina se face si la Sebis ca si la Ineu. Unde se intampla acelasi lucru.