Pentru că sănătatea este cea mai importantă, mai ales în perioada pandemică pe care o traversăm, autorităţile locale din oraşul Pâncota pun preţ pe investiţiile în acest domeniu.
Astfel, lucrările de amenajare a celor patru noi cabinete medicale de la „Centrul de sănătate – oraş Pâncota” se află în plină desfăşurare. Vorbim despre amenajarea celeilalte părţi a clădirii Centrului de sănătate, pe lângă amenajarea noilor cabinete urmând a fi renovate holurile de acces, zona de aşteptare, toaletele, dar şi rampa de acces pentru cei cu nevoi speciale.
„După ce anul trecut am dat în folosință o parte a clădirii Centrului de sănătate – oraş Pâncota, în care funcționează MedLife -Genesis, a urmat reamenajarea exteriorului. Acum ne-am apucat de interioarele din partea stângă a clădirii. În paralel, pregătim și documentele în vederea atribuirii cabinetelor către specialiști în domeniul sănătății. Mai multe persoane specializate în acest domeniu şi-au arătat intenția – la consultarea publică din primăvara acestui an – de a-şi desfăşura activitatea în acest centru cerut de pâncotani” – spune Dan Pocrişer, primarul Pâncotei.
Trimite articolul
Xfain dar oare o lista cu niste preturi la servicii medicale ( interne cardio etc ) puteti afisa? Ca asta conteaza in primul rand pt romanul de rand ca sa intre sau ba pe usa acestui centru de sanatate mai ales daca pacientul este din comune limitrofe orasului Pancota