Dacă e miercuri, 23 mai 2018, atunci e Sanda Nicola, care își prezintă volumul „Carte de identitate” în fața cititorilor din Arad, de la ora 18.00, în sala Ferdinand a Palatului Administrativ.
Sanda Nicola este primul autor român publicat la editura Storia Books, iar „Carte de identitate” a devenit bestseller la numai câteva zile după lansarea de pe 3 mai din București. Scriitorul Radu Paraschivescu spunea atunci despre volumul lansat că „este o carte așa cum nu se scrie, de obicei. De obicei, oamenii sunt concesivi cu propriul lor trecut, sunt grijulii cu imaginea lor și au ceea ce se cheamă exercițiul amneziei de conjunctură. Cartea are ritm, are respirație, are cadență și are cam toate lucrurile care dau măsura unui prozator talentat. Carte de identitate este un act de demachiere publică cu episoade care frizează, uneori, autojupuirea. Sanda Nicola spune povestea exact așa cum a fost. O spune în tonuri dure, fără să fie patetice, o spune cu sinceritate și o spune cu talent”.
Despre carte
Potrivit organizatorilor evenimentului, „în «Carte de identitate», Sanda Nicola arată cum lipsa asumării propriei identități și nerecunoașterea traumelor ne împiedică să ne atingem potențialul individual, comunitar și național. Aflată într-o permanentă căutare a echilibrului, ajunge la concluzia că singura modalitate prin care poate prelua controlul asupra propriei vieți este să înțeleagă trecutul familiei din care provine, să-și cunoască și să-și accepte propria identitate și să învețe să ierte”.
„Sanda Nicola intră în direct cu noi. Volumul ei – Carte de Identitate – ține sufletul lipit de «ecranul» unei vieți. Sensibilă și vie, Sanda Nicola se lasă citită până-n miezul inimii sale. De la puștoaica rebelă ce-și caută sens vieții la București și maturizarea în lumea grea a reporterului de știri în direct cu momentele sale de tensiune maximă (Beirut, moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Londra și Brexitul ei), Sanda pare că și-a asumat la maximum exegeza lui Nicolae Steinhardt la cuvintele Evangheliei, rămânând îndrăgostită de cuvintele: Întreabă. Cere. Bate. Îndrăznește”, spune despre volum părintele Constantin Necula.
Cine este Sanda Nicola
Sanda Nicola s-a născut la Deva pe 6 februarie 1978 și este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de televiziune. Timp de peste douăzeci de ani, Sanda a prezentat știri, reportaje, a moderat emisiuni de dezbatere și a fost martoră la evenimente de importanță mondială pe care le-a relatat în direct. Printre televiziunile la care a lucrat se numără Digi24, Realitatea TV, Antena 1, TVR, B1TV, PRO TV Deva, Prima TV, Aljazeera English și France 24. A urmat cursuri de Storytelling în Chicago, s-a specializat în producție de televiziune la Londra, este absolventă a BBC School și licențiată în Științe Sociale și Științe Politice la Open University, în Marea Britanie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!