„Sanitarii pricepuţi” de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Arad – care a câştigat faza judeţeană a concursului din 2018 – a participat, zilele trecute, la concursul de acordare a primului ajutor organizat de Crucea Roşie din Serbia, Filiala Zrenjanin (parteneră a Crucii Roşii Arad). Echipajul arădean a fost format din 5 elevi de gimnaziu de instruirea cărora s-au ocupat dr. Samuel Dragoș şi prof. Daniel Dragoş. Concursul a constat în trei probe practice de acordare a primului ajutor, probe nu tocmai uşoare, ba, dimpotrivă.
„Echipajul nostru a avut o prestaţie foarte bună, fiind felicitat de către juriul concursului pentru modul cum a gestionat situaţiile de acordare a primului ajutor. Sanitarii arădeni au primit diplome şi cadouri. Mulţumim colegilor pentru invitaţie, felicităm echipajul şi instructorii care, în voluntariat, au asigurat reuşita acţiunii” – subliniază Iudita Cuvineanu, director al filialei judeţene de Cruce Roşie. Ea s-a aflat în fruntea delegaţiei prezente la Zrenjanin, ocazie cu care a primit, în cadru festiv, o diplomă de recunoştinţă pentru relaţia de colaborarea dintre cele două oraşe. În baza acestui parteneriat, un echipaj din Serbia va participa, săptămâna viitoare, la faza judeţeană a concursului „Sanitarii pricepuţi” organizat la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!