ARAD. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar ar putea fi o oportunitate pentru 81 de școli arădene de a accesa fonduri. Deputatul liberal Glad Varga a anunțat că fondurile sunt alocate prin intermediul PNRR. Fiecare grant poate avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității.
„81 unităţi de învăţământ din judeţul Arad sunt eligibile pentru finanţare în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă «România Educată», cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), cu scopul de a identifica elevii cu risc de abandon şcolar şi de a planifica și implementa măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii”, susţine deputatul Glad Varga.
Activitățile eligibile sunt: *activități pedagogice și de sprijin – cursuri remediale, școală după școală, asigurarea consilierilor şi mediatorilor școlari în comunitățile cu copii de etnie romă, orientare școlară, cursuri de educație parentală, metode de predare pentru elevii cu CES, sprijin pentru concursuri școlare și orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile; *activități outdoor, recreative, cercuri școlare, activități de sprijin individualizat, subvenții, activități extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, susținerea unor parteneriate între școli și alte entități, sprijin pentru participare la concursuri, activități de networking școlar etc; *achiziția de echipamente IT, software, echipamente sportive, birotică, amenajare spații de lectură, amenajarea curții școlii, abonamente internet, kituri științifice, abonamente la platforme educaționale, cheltuieli cu mentenanța.
„Declaraţiile de intenţie se pot transmite până la data de 17 ianuarie 2022”, a ţinut să precizeze Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Trimite articolul
XDupă Bilcea, alt handicapat, ne strica bună dispoziție, când apare în articole plătite în presă.
Glă-duț,; ” cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.”. Varianta nerambursabilă nu ec-sistă, ci doar ne-RAMBURSABILĂ. Terminați cu așa intitulatul pe-ne-re-re-u. Mai bine ne-am gospodării singuri și am face curățenie generală națională.
Sa imi fie cu iertare dar rog redactia sa nu mai puna poza dl Varga. E urat de sperii copiii cu el.
-
Sunteți niște handicapați mintal ,nu ar mai trebuie va lase sa jigniți oameni .
Se vede după comentari cit de retardați sunteți .
ai aparut broasca borata?
ce bine iti mege in parlament ca ai facut gusa de porc.
ti-a mers bine in 2021 cu ong urile tale de cacat de organizat evenimente pentru primarie?
cu niste fan si butoane de alunimiu iei mii de euro, nu iti este rusine umflatule?
În sfârșit o veste bună pentru școlile din comunitățile defavorizate. Felicitări, domnule deputat!
,,Glad Varga anunță”
Așa și?
A făcut el ceva din toate astea, are vreun merit?
Dânsul ar putea să ne explice cel mult cum se procedează pentru finanțarea ONG-urilor, care nu fac absolut nimic.
La fel ca şi Coşonel (Bîlcea), Vlad Garga citează din programul PNRR şi cică ei sunt mari politicieni ! Măi băieţi, am citit şi noi programul infantil, veniţi cu ceva nou şi concret pentru oameni că doar nu suntem la învăţământ politic ! Precum Coşonel şi Garga Vlad a făcut fălcuţe (oare de la Falcă ?) ! Am intenţia să trag o înjurătură la adresa politicienilor dar cu greu mă abţin !