Una dintre cele mai importante vestigii istorice din judeţul nostru, Cetatea Ineului, este subiectul ultimului proiect depus de primăria din localitate, proiect care ar putea aduce aproximativ 520.000 de euro. Din declaraţiile lui Nicolae Mehelean, edilul-şef al Ineului, vineri a fost semnat un program româno-maghiar prin care se încearcă accederea unor fonduri europene necesare întocmirii studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru reabilitarea şi revitalizarea Cetăţii Ineului.
„În cadrul acestui proiect, obiectul nostru de investiţii va fi Cetatea Ineului, iar partenerii din Gyula va încerca promovarea cetăţii din localitatea lor”, a declarat Mehelean. Cu toate acestea, veniturile importante se vor îndrepta spre ţara noastră. „Noi vom primi 520.000 de euro pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea reabilitării, iar partea maghiară va primi 100.000 de euro pentru promovarea cetăţii din Gyula ca şi obiectiv turistic”, mai spune primarul din Ineu.
Urmează reabilitarea propriu-zisă
Planurile lui Mehelean nu se opresc aici. Fondurile pentru întocmirea proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate vor fi primite în luna iunie a acestui an, după care va fi realizat un nou proiect pentru obţinerea finanţării în ceea ce priveşte construcţia de reabilitare propriu-zisă. „După ce vom întocmi documentaţia necesară reabilitării, vom depune un nou proiect pe Plan Operaţional Regional de unde vom încerca să obţinem fonduri pentru reabilitarea. Dacă totul merge bine, de anul viitor vom începe lucrarea propriu-zisă”, a încheiat Nicolae Mehelean.
„Vom primi 520.000 de euro pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea reabilitării” Nicolae Mehelean.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!