Lucrările de reabilitare și modernizare a celor 18 străzi din orașul Lipova continuă, echipele de muncitori acționând în paralel pe mai multe străzi. Unele echipe de muncitori pregătesc terenul pentru asfaltare, cum ar fi cele de pe strada Viilor, în timp ce alții au demarat lucrări pentru amenajarea trotuarelor pe străzile deja asfaltate, cum este cazul străzilor Aurel Vânătu, Eftimie Murgu, Cuza Vodă și toate celelalte străzi deja asfaltate.
Pe străzile unde se amenajează partea de trotuare se lucrează și la aducerea la nivel, respectiv asigurarea cailor de acces către curți, urmând ca odată finalizate toate acestea să fie turnat asfaltul pe trotuare.
Urmează ca în scurt timp să fie turnat asfaltul și pe strada Viilor, odată cu aceasta fiind realizate până la ora actuala 11 străzi din cele 18 cuprinse în proiect. Ulterior finalizării asfaltării pe Viilor lucrările se vor muta pe celelalte 7 străzi din proiect: Mihai Viteazul, Clujului, Zorilor, 1 Decembrie, Mețianu, Mihai Eminescu și Lugojului.
„Este un proiect foarte amplu, care odată ajuns la lucrările în teren, a suferit diverse modificări, dar care a mers înainte și va merge până la finalizarea tuturor străzilor incluse, în cel mai scurt timp posibil”, spune Florin Pera, primarul orașului Lipova.
Totodată, pe una dintre străzile cuprinse în acest proiect, strada Clujului, primăria are în desfășurare și proiectul de extindere a rețelei de apă potabilă și canalizare.
Proiectul în valoare totală de aproape 700.000 lei este derulat prin Compania Națională de Investiții, fiind unul din proiectele de care această stradă depindea, pentru ca odată finalizat acesta, să poată fi demarate și lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere și a trotuarelor.
Trimite articolul
Xasta acum ca vin alegerile…………ha!ha!
Trotuarele din Soimos sant din anii .60 .pe alea cand le reabiliteaza
de ce au ingustat strada in halul asta ?/vezi poza/
Aradon , va invit sa vedeți o strada în Radna distrusa de lucrările la , liniile CFR sub privirile tacite ale primăriei. Și mai vorbim…