BÂRZAVA. Ziua de 24 iunie va fi una de sărbătoare pe Valea Mureşului. Primăria Bârzava sărbătoreşte Sânzienele. Acest eveniment a devenit deja unul de tradiţie în comuna de pe Mureş, iar anul acesta se anunţă o ediţie specială. „Sărbătoarea va aduna şi în acest an sute de locuitori de pe Valea Mureşului, care vor veni să petreacă în compania muzicii populare şi a dansului popular. Tradiţiile din Bârzava se păstrează cu sfinţenie, fiindcă oamenii de aici iubesc frumosul, cântecul, jocul şi portul popular”, ne-a explicat Viorica Leric, profesor în Bârzava, unul dintre oamenii care se implică în organizarea sărbătorii Sânzienelor.
Program plin
Primarul comunei Bârzava, Gabriel Faur, ne-a vorbit şi despre programul de duminică, 24 iunie. Cei care vor alege să îşi petreacă Sânzienele la Bârzava sunt aşteptaţi în localitate încă de la ora 13:00. „Începând cu ora 13:00, va fi organizat un ceremonial religios şi militar, după care vor fi depuse coroane la Monumentul Eroilor. Dacă vorbim despre programul folcloric, ne vor onora cu prezenţa şi ne vor încânta Ansamblul Cununa Sânzienelor din Bârzava, coordonaţi de Viorica şi Petru Leric, formaţia Tik Tak Band din Serbia, formaţia de muzică populară condusă de Iancu Popovici şi soliştii vocali Sara Bocşan, Corina Tudor şi Petrică Velescu. Unul dintre cele mai impresionante momente va fi cel al unei defilări militare, la sărbătoarea noastră din acest an urmând să participe soldaţii Batalionului Mixt Româno-Maghiar. În plus, va fi şi o defilare a pompierilor subunităţii din Bârzava”, a anunţat primarul Gabriel Faur.
Aşadar, cei care vor să îşi petreacă o duminică plină de muzică şi dansuri populare sau care vor să asiste la defilarea soldaţilor din Arad, sunt aşteptaţi pe Valea Mureşului, la Bârzava.
Despre Sânziene
Conform tradiţiei populare, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!